Faza eparhială a Concursului „Mâini întinse spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu”, în Arhiepiscopia Târgovişei

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, s-a desfăşurat, marţi, 28 aprilie 2015, în sala de festivităţi a Seminarului Teologic “Sf. Ioan Gură de Aur” din Târgovişte, etapa eparhială a concursului „Mâini întinse spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu”, ce vizează mini proiecte cu caracter misionar-filantropic, iniţiat de Patriarhia Română şi care se adresează copiilor, elevilor, preoţilor şi profesorilor implicaţi în Proiectul„Hristos împărtăşit copiilor”,având ca scop educarea tinerilor în spiritul ajutorării, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviştei. La concurs au participat 15 echipe din întreaga Eparhie, respectiv cele calificate după desfăşurarea fazei pe protoierii.

Comisia de jurizare a acordat următoarele premii: Premiul I, Parohiei Gheboaia, Protoieria Târgovişte Sud; Premiul II, Parohiei Băleni Sârbi, Protoieria Târgovişte Sud, şi Premiul III, Parohiei Glodeni, Protoieria Pucioasa. Toate cele 15 echipe calificate la faza eparhială au fost premiate cu cărţi, acordate în dar de către Înaltpreasfinţia Sa.

Comentarii Facebook


Știri recente