Fapta bună se imprimă în suflet ca o lumină

În Duminica a 12-a după Rusalii, la Sfânta Liturghie s-a pomenit convorbirea Mântuitorului Iisus Hristos cu tânărul bogat care căuta viața veșnică, consemnată la Matei 19, 16-26. În cuvântul de învățătură rostit la Paraclisul „Sfântul Gheorghe” din Reședința Patriarhală, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a vorbit despre atașarea de bunurile materiale, informează Ziarul Lumina.

Tânărul bogat care căuta sensul existenței sale ne arată că situația financiară și socială bună nu îl mulțumea pe deplin. Atitudinea lui ne spune că bogăția nu este scopul existenței umane, de vreme ce el nu era împlinit.

„Din această relatare a Evangheliei vedem că sufletul omului nu se poate mulțumi doar cu bunurile pământești. În primul rând învățăm că bunurile materiale, limitate și trecătoare, nu pot da omului sentimentul împlinirii, al desăvârșirii, și nici arvuna vieții veșnice, deoarece sufletul omului, creat după chipul lui Dumnezeu Cel veșnic și nesfârșit, este dornic de iubire veșnică și nelimitată, încât nimic din lumea aceasta materială nu-l poate mulțumi pe deplin. Nimic din ceea ce este trecător pe pământ nu poate răspunde dorinței lui de viață veșnică. Nimic din ceea ce este limitat nu poate corespunde dorinței lui de iubire nelimitată. Numai Dumnezeu poate umple sufletul omului cu viață nesfârșită și iubire veșnică. Aceasta este adâncimea căutării din întrebarea existențială a tânărului evlavios și bogat: „Bunule Învățător, ce bine să fac ca să am viața veșnică?””, a spus Preafericirea Sa.

Răspunsul Mântuitorului la întrebarea lui îi naște o mare tristețe și o luptă interioară: „Dacă voiești să fii desăvârșit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor și vei avea comoară în cer; după aceea, vino și urmează-Mi.”

„Tânărul bogat primește de la Mântuitorul Hristos sfatul de a renunța la ceea ce are în jurul lui pentru a dobândi comoară în inima lui și în ceruri. De fapt, toate lucrurile materiale se adună în jurul nostru, dar fapta bună se imprimă în sufletul nostru ca o lumină pe care o purtăm cu noi în veșnicie. De aceea Iisus îi cere tânărului bogat să-L urmeze, care înseamnă intrarea în legătură veșnică cu Dumnezeu, care arată oamenilor iubirea și bunătatea în Iisus Hristos, Cel bun și milostiv. Vedem aici taina Bisericii: „urmează-Mi Mie!” înseamnă „devino ucenic de ai Mei”, intră în comuniune cu Mine și în comunitatea celor care Mă urmează. Domnul Iisus Hristos îl îndeamnă pe tânăr de fapt să devină creștin, împreună cu ucenicii săi apostoli. Ca să fii desăvârșit, trebuie să fii următor lui Hristos, să fii în legătură vie cu Persoana Lui și să fii milostiv ca El, pentru că El este bogăția cea veșnică nelimitată și netrecătoare, potrivit cuvintelor sale: „Și aceasta este viața veșnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis” (Ioan 17, 3)”, a arătat Patriarhul nostru.

Procesul vindecării de patimi este o lucrare care întristează pe om, care îi este într-un fel dureroasă pentru că înseamnă lepădarea de orgoliu, de mândrie, de lucruri care ne produc plăcere și bucurii trecătoare.

„În Evanghelia de astăzi vedem că nu este ușoară dobândirea desăvârșirii, că schimbarea în bine înseamnă o luptă cu noi înșine, adesea cu întristare. Uneori ne întristăm când Hristos, prin Evanghelie, ne îndeamnă să ne schimbăm viața în bine, să dărâmăm idolii lăcomiei și mândriei, ascunși în inima noastră, și să lăsăm în locul lor să vină lumina și iubirea lui Hristos Cel milostiv. Dar toate sunt cu putință celui care caută sincer viața veșnică și cere în ajutor harul lui Dumnezeu”, a explicat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Comentarii Facebook


Știri recente