Familia, mai precis, pastorația familiei creștine, a fost tema dezbaterilor Cercului pedagogic al profesorilor de religie din învățământul gimnazial din județul Dolj, informează Mitropolia Olteniei.
Evenimentul s-a desfășurat miercuri și a avut loc la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova. Tema întâlnirii a fost „Pastorația familiei creștine – repere și aplicații educaționale”.
În deschidere, Carmen Oprea, profesor și inspector de specialitate pentru disciplina Religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Dolj, a subliniat că „familia reprezintă primul spațiu de formare morală și spirituală a copilului, iar tot ceea ce construim noi la clasă se sprijină pe experiența trăită în mediul familial: respect, încredere, iubire, rugăciune și responsabilitate”.
Familia nu poate exista în afara actului creator divin
La rândul său, Înalpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a spus că tema aleasă pentru întâlnirii, este una de căpătâi.
„Tema familiei, aleasă pentru această întrunire, este una fundamentală. Dintru început, în Cartea Facerii, vedem că atunci când Dumnezeu l-a creat pe Adam și apoi pe Eva, le-a dat binecuvântarea de a crește și de a se înmulți. Este vorba despre o creștere deplină: intelectuală, biologică, culturală și spirituală ‒ o creștere ce cuprinde întreaga viață omenească. Iar înmulțirea privește perpetuarea neamului omenesc și continuitatea creației lui Dumnezeu”, a spus IPS Irineu.
Mitropolitul Olteniei a arătat că familia este indispensabilă pentru dezvoltarea omului, astfel încât acesta să poată îndeplini rânduiala lăsată de Dumnezeu.
„Familia este locul în care omul se naște și în care, în primii ani ai vieții, descoperă dragostea, siguranța și identitatea. Copiii au o percepție concretă asupra familiei: este spațiul în care se întorc cu dor, cu afecțiune, în care se simt ocrotiți. La vârsta maturității, omul se desprinde firesc din familia în care a crescut și întemeiază o alta, ducând mai departe rânduiala dată de Dumnezeu”.
„Trebuie să subliniem că familia are un contur profund religios. Ea nu poate exista în afara actului creator divin; relația omului cu Dumnezeu este ființială atât pentru familie, cât și pentru școală”, a completat ierarhul.

Ora de religie trebuie să atingă sufletul copiilor
Referindu-se la ora de religie, Înaltpreasfinția Sa a subliniat importanța modului de predare pentru a modela sufletele și mințile copiilor, un obiectiv la fel de important precum transmiterea de cunoștințe.
„Orele de religie nu sunt doar spații de transmitere a unor cunoștințe, ci locuri în care se formează caractere, se modelează suflete, se dezvoltă empatia, dragostea și responsabilitatea. Trebuie să fim atenți la nevoile elevilor, la sensibilitățile lor și să folosim propriile noastre experiențe pentru a da un exemplu viu, credibil”.
„Cercurile de religie, întâlnirile și dezbaterile sunt esențiale. Acolo ne îmbogățim unii pe alții, împărtășind experiențe, dificultăți, soluții și bucurii. Educația religioasă este un drum comun, o lucrare de echipă, în care fiecare aduce o contribuție valoroasă”, a mai adăugat Mitropolitul Irineu.
Repere teologice și exemple de bună practică
Reperele teologice ale temei au fost prezentate de pr. prof. Florin Iliescu de la Școala Gimnazială „Anton Pann”, Craiova, care a vorbit despre pastorația familiei creștine în contextul vieții ecleziale.
De asemenea, a existat un moment artistic, susținut de către Corul Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Grigorie Teologul”, sub coordonarea protodiaconului Victor Șapcă.
Aplicabilitatea pedagogică a temei a fost ilustrată prin exemple de bună practică susținute de profesori, precum:
- „Familia creștină – biserica de acasă în comuniune cu marea familie: Biserica și școala”, proiect tematic integrat — profesor Maria Ionescu (Școala Gimnazială „Alexandru Macedonski”);
- „Valori creștine dobândite în familie – mărturisiri în biserică” — profesor Mihaela Crețan (Școala Gimnazială „Alexandru Macedonski”);
- „Familia și împlinirea poruncii iubirii”, proiectarea activității de învățare pentru clasa a IV-a — profesor Loredana Nicolae și profesor Ramona Enculescu;
- „Familia și împlinirea poruncii iubirii”, designul proiectului de lecție — profesor drd. Carmen Oprea, inspector de specialitate ISJ Dolj;
- Familia – darul iubirii lui Dumnezeu”, aplicație interactivă realizată în LearningApps — arhid. profesor dr. Angel-Cristian Stăiculescu.






