Facultatea de Teologie din Sibiu şi-a sărbătorit ocrotitorii. IPS Laurenţiu în rugăciune alături de profesori şi studenţi

Sfinţii Trei Ierarhi, ocrotitorii învăţământului teologic ortodox, au fost celebraţi miercuri la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu. Manifestările dedicate hramului au fost binecuvântate prin oficierea Sfintei Liturghii de IPS Laurenţiu în Catedrala Mitropolitană din Sibiu.

La slujbă au participat profesori, studenţi şi numeroşi credincioşi. Printre participanţi s-au aflat şi reprezentanţi ai Universităţii Lucian Blaga din Sibiu, precum şi cadre didactice de la alte facultăţi ce aparţin de Universitatea amintită, notează site-ul oficial al Mitropoliei Ardealului.

Cuvântul din timpul Sfintei Liturghii a fost rostit de Pr. Constantin Necula care le-a transmis tinerilor prezenţi că Sfinţii Trei Ierarhi ‘sunt lideri incompatibili cu leadership-ul de astăzi’, pentru că ei au fost ‘oameni care s-au lepădat de sine ca să-I urmeze lui Hristos’.

După slujbă, manifestările au continuat în Aula Mitropolit Ioan Mețianu a Facultății de Teologie din Sibiu, unde decanul instituției, pr. prof. univ. dr. Nicolae Chifăr le-a urat bun-venit oaspeților şi le-a prezentat ultimele cărți și reviste teologice apărute anul trecut la Sibiu, printre care și Anuarul facultății sibiene.

În continuare, Prof. univ. dr. Ciprian Streza a susținut o prelegere despre Sfinții Trei Ierarhi, cu referire la implicarea acestora în viața socială a comunității și nu numai.

A urmat IPS Mitropolit Laurențiu care i-a felicitat pe cei care au organizat sărbătoarea facultății și a reamintit tuturor celor prezenți că anul acesta Sibiul va găzdui Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Întreaga Lume (ITO), organizată în parteneriat cu universitatea sibiană și Facultatea de Teologie.

‘Tinerii care vor veni la Sibiu și vor sta aici în perioada 6-9 septembrie vor participa la numeroase activități, la sfintele slujbe și sperăm că vor folosi acest timp spre folosul lor duhovnicesc’, a spus Părintele Mitropolit.

La final, corul Facultăţii de Teologie din Sibiu a interpretat piese patriotice.

Foto Credit: Mitropolia Ardealului

Comentarii Facebook


Știri recente