Expoziție și concert de colinde în Palatul Patriarhiei

În sala „Europa Christiana” a Palatului Patriarhiei va fi vernisată, duminica aceasta, expoziția „Licăr de lumină”. Lucrările expuse au fost realizate de copii din toată țara, în taberele de creație desfășurate în cadrul proiectului „Alege școala!”. Evenimentul, aflat la cea de-a doua ediție, este organizat de Sectorul teologic-educațional al Patriarhiei Române.

Pr. insp. Constantin Naclad, coordonator proiectul „Alege Școala!” a precizat pentru TRINITAS TV: „La ora 15:30, în prezența Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, va fi vernisată expoziția Licăr de lumină. Este vorba de 4800 de copii care toată vara aceasta au mers în tabără și au realizat diferite lucrări, de pictură, desen, creații artistice, creații religioase și creații literare. Vor fi expuse cele mai frumoase pentru a fi vizionate toată luna decembrie”.

Vernisarea expoziției va fi urmată de spectacolul de muzică și poezie „Sfântul Nicolae în mijlocul copiilor”. Evenimentul se va desfășura în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” de la ora 16.

Spectacolul este organizat de Sectorul Învățământ și Activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureștilor în colaborare cu parohiile din cuprinsul Protopopiatelor I, II și III Capitală și cu sprijinul profesorilor metodiști de Religie din București. Vor participa aproximativ 500 de elevi de la unitățile de învățământ bucureștene. O parte dintre acești copii vor susține un program artistic, iar la final, toți vor primi daruri.

„Participă copii de la liceele și școlile bucureștene care au vârste cuprinse între 6 și 12 ani. Vor fi prezentate scenete, colinde cu ocazia Sfântului Nicolae și a Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos”, a spus Pr. insp. Adrian Niță de la Sectorul Învățământ și Activități cu tineretul.

Spectacolul „Sfântul Nicolae în mijlocul copiilor” se află la cea de-a treia ediție.

Comentarii Facebook


Știri recente