Expoziție de mărțișoare realizate de beneficiarii Vasiliada

Mărțișoarele realizate de beneficiarii centrelor sociale ale Asociației Vasiliada, a ONG patronat de Arhiepiscopia Craiovei, sunt expuse și astăzi, 7 martie, în Piața „Mihai Viteazul” din Craiova, informează doxologia.ro

Fondurile obținute vor fi orientate către susținerea activităților de terapie ocupațională desfășurate în cadrul centrelor sociale ale Asociației „Vasiliada”.

Devenită deja tradiție, expoziția de obiecte specifice sărbătorii Marțișorului scoate în evidențã talentul persoanelor pe care Asociatia „Vasiliada” le are în grija. De la broșe și brățări, la felicitări și mărțișoare în felurite forme și culori, craiovenii au avut prilejul încă de săptămâna trecută să admire creațiile, atât ale copiilor cât și ale persoanelor fără adăpost din cadrul Centrului „Sfântul Vasile” și ale Centrului de informare și consiliere pentru persoane cu dizabilități „Sfânta Ecaterina” din Craiova. Reprezentanții Asociației „Vasiliada” subliniază că cel mai important în aceste activități este faptul de a suscita interesul beneficiarilor către programele care îi ajută să își dezvolte abilitățile de viață independentă. „Dincolo de rezultatul efortului depus, mărțișoarele, broșele și brățările confecționate, trebuie apreciată implicarea cu seriozitate și dăruire de care au dat dovadă beneficiarii în toată perioada pregătirii obiectelor de Mărțișor. În cadrul orelor de lucru s-au adunat cu toții în acest scop și am zărit pe chipurile lor dragoste și dorința de a realiza mereu mai mult, mai frumos. Lucrãrile se evidențiază în mod deosebit, iar prin ele, implicit beneficiarii noștri, care cu acest prilej își descoperă și dezvoltă abilitățile artistice”, a precizat Tamara Piele, asistent social la Centrul „Sfântul Vasile”.

Marțișoarele nu au trecut neobservate de craioveni, fiind apreciată îndeosebi calitatea și ingeniozitatea lucrărilor. „Ne bucurăm că Asociația „Vasiliada”le dăprilejul celor care se aflăîn nevoie să se afirme într-un mod atât de frumos!”, a spus Anita Vasile, din Craiova. Marioara Ionică, în vârstă de 68 de ani, laudă inițiativele „Vasiliada”, care vin în sprijinul persoanelor aflate în dificultate. „Să vedem și în această expoziție încă o acțiune care îi valorizeazã pe cei lipsiți de această posibilitate, care nu au avut șansa sã aibã un acoperiș deasupra capului sau care au anumite dizabilități. Acești oameni trebuie încurajați iar Asociația „Vasiliada” are meritul de a reuși acest lucru”, a adaugat Marioara Ionică.

Comentarii Facebook


Știri recente