Expoziția „Masacrele inocenților” poate fi vizitată până pe 26 aprilie la Biblioteca Națională

Biblioteca Națională a României găzduiește până pe data de 26 aprilie 2019 Expoziția „Masacrele inocenţilor: comemorarea masacrelor de la Fântâna Albă, Crasna, Lunca Prutului, Igești (1941)”, organizată de Compartimentul Comunităţi Istorice al Institutului Cultural Român, informează BucPress.

Vernisajul a avut loc vineri, 12 aprilie 2019. Expoziția conține panouri informative referitoare la tragicele evenimente produse după anexarea Basarabiei, Bucovinei și Ținutului Herța.

În cadrul evenimentului Masacrele inocenţilor, au fost susținute în Amfiteatrul Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti, prelegeri referitoare la factorii care au condus la aceste dramatice evenimente şi la felul în care ele sunt reflectate de istoriografia şi presa contemporană din România şi din alte ţări.

Masacrul de la Fântâna Albă

Masacrul de la Fântâna Albă a avut loc în data de 1 aprilie 1941, în Bucovina, unde între 2000 şi 4000 de români au fost uciși de trupele sovietice când încercau să treacă granița din URSS în România. Acesta este doar cel mai cunoscut exemplu, evenimente similare având loc la Crasna, Lunca Prutului şi Igești.

Subiectul masacrului de la Fântâna Albă a fost considerat tabu până în anii ’90, fiind interzise de autoritățile sovietice și, ulterior, de cele ucrainene orice referire la el și orice comemorare.

Din 2000, autoritățile ucrainene au permis oficierea unui parastas pentru victimele masacrului.

În data de 12 aprilie 2011, Camera Deputaților a adoptat propunerea legislativă nr. 796/2010, prin care 1 aprilie se instituie drept Zi Națională de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă și din alte zone, ale deportărilor, ale foametei și ale altor forme de represiune inițiate de regimul totalitar sovietic în Ținutul Herța, în Nordul Bucovinei și în întreaga Basarabie.

Foto credit: BucPress

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente