Expoziţia „Înălţarea lui Hristos“, la Slobozia

Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Grădiniţa cu program prelungit nr. 2 din Slobozia şi cu Primăria Municipiului Slobozia, a organizat joi, 21 mai, cea de a IX-a ediţie a Expoziţiei „Înălţarea lui Hristos“. „Vernisajul a avut loc în holul Centrului eparhial, în prezenţa Preasfinţitului Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, a primarului Alexandru Stoica, a preoţilor, a cadrelor didactice, a părinţilor şi, bineînţeles, a copiilor, informează „Ziarul Lumina”.

Tema expoziţiei, la care au participat peste 100 de copii din mai multe judeţe ale ţării, a fost sărbătoarea Înălţării Domnului şi a avut două secţiuni, Pictură şi Colaj, pe trei categorii de vârstă: 3-4 ani, 4-5 ani şi 5-6 ani. Evenimentul a fost deschis de pr. protopop Cristian Ştefan Munteanu, care a mulţumit atât Preasfinţiei Sale, cât şi doamnei Simona Buzoianu, care a jurizat lucrările.

A urmat un moment artistic prezentat de Grupul vocal «Sunetul muzicii» al Grădiniţei cu program prelungit nr. 2, dirijat de educatoarea Emilia Ionescu. La final, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu a felicitat câştigătorii, oferindu-le diplome, icoane, obiecte religioase şi cadouri. Protopopiatul Slobozia mulţumeşte tuturor celor implicaţi şi felicită în mod deosebit pe micuţii artişti, care prin lucrările realizate cu multă sensibilitate au adus vestea Înălţării Domnului nostru Iisus Hristos“, a precizat Anastasia Pătraşcu, asistent social în cadrul Protopopiatului Slobozia.

Comentarii Facebook


Știri recente