Expoziția de carte românească veche la Alba Iulia

Arhiepiscopia Alba Iuliei organizează expoziția de carte românească veche intitulată „Domnitorul Constantin Brâncoveanu – Ctitor al cărții religioase”. Manifestarea are loc în cadrul Anului comemorativ închinat Sfinților Martiri Brâncoveni în Patriarhia Română și este organizată în parteneriat cu Consiliul Județean Alba, Direcția Județeană Alba a Arhivelor Naționale, Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș, informează „Ziarul Lumina”.

Vernisajul expoziției „Domnitorul Constantin Brâncoveanu – Ctitor al cărții religioase” va avea loc în data de 4 septembrie, de la ora 10:00 și se va desfășura în cadrul Muzeului de Artă Sacră „Reîntregirea”, aflat în incinta complexului Catedralei Ortodoxe. Această expoziție se înscrie între manifestările dedicate „Anului comemorativ al Sfinților Martiri Brâncoveni” în Patriarhia Română și constituie un omagiu închinat Sfântului Constantin Brâncoveanu, iubitor și ctitor al culturii și al limbii neamului românesc.

Datele istorice arată că, Mitropoliei din Alba Iulia, domnitorul muntean Constantin Brâncoveanu i-a acordat în 1698, ajutor financiar de 6000 de aspri, ca să-i fie „de întărire și ajutor, întrucât o știm ca pe o corabie ce se leagănă în mijlocul valurilor mării”, iar la 15 iunie 1700 i-a dăruit o moșie, de la Merișani, în părțile Argeșului.

În 1699, la Alba Iulia a fost trimis Mihail Iștvanovici, ucenicul Mitropolitului Antim Ivireanul, care a tipărit Chiriacodromionul (o ediție revăzută a Cazaniei lui Varlaam de la Iași, din 1643) și o Bucoavnă, adică un Abecedar.

Cărțile românești tipărite în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu au cunoscut o largă circulație în Transilvania, ajungând până în Maramureș. Unele erau dăruite de el însuși, după cum arată însemnările făcute pe ele de preoți.

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Consiliul Județean Alba, Direcția Județeană Alba a Arhivelor Naționale, Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, Muzeul Municipal „Ioan Raica”, Sebeș.


Știri recente

Săptămâna în imagini: 22 – 28 iunie 2026

Fiecare săptămână aduce în lumea ortodoxă momente de rugăciune, sărbătoare și mărturisire a credinței, surprinse în imagini care vorbesc dincolo de cuvinte. De la slujbe arhierești și hramuri, la procesiuni, pelerinaje și clipe de reculegere…