Exemplul de viaţă al unei tinere abandonate şi crescute în orfelinat: „Fără Dumnezeu nu aş fi reuşit nimic”

Abandonată de mama sa la vârsta de şase luni, Cristina Curt a crescut în orfelinat şi este un exemplu de viaţă pentru toţi copiii aflaţi în situaţia sa.

Ea a explicat într-un interviu acordat pentru Adevărul că a avut numeroase momente în care s-a simţit desconsiderată urmare a faptului că provine dintr-un centru social destinat creşterii copiilor, dar a urmat sfatul celor care i-au oferit educaţia: acela că prin muncă poţi reuşi.

La mai bine de 19 ani de când a fost abandonată de cea care i-a dat viaţă, tânăra este studentă a Universităţii din Bucureşti şi îi este recunoscătoare divinităţii pentru tot ajutorul primit de-a lungul vieţii sale.

„Fără Dumnezu nu aş fi reuşit nimic”, a mărturisit Cristina Curt.

Şi-a descoperit talentul de a picta icoane şi încă din copilărie s-a apropiat de Dumnezeu.

„Apropierea de biserică a fost firească, un lucru care a venit din suflet. Nu aş şti să explic. Aici am găsit întotdeauna alinare şi răspuns la întrebările şi frământările mele. Mai târziu mi-am dat seama de acest lucru şi am început să studiez serios”.

Tânăra a absolvit anul acesta Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfânta Filoftea” din judeţul Ilfov şi a fost admisă la cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, secţiunea Artă Sacră.

Ea a transmis un mesaj pentru colegii ei care se află în instituţiile sociale.

„Vreau să le spun că este foarte important să aibă un ţel în viaţă, să ştie ce vor, încă de când sunt pe băncile şcolii şi să nu fie descurajaţi că se află într-un centru, pentru că noi suntem mult mai privilegiaţi de stat faţă de alţi copii”.

Interviul integral aici.

Foto credit: Adevărul

Comentarii Facebook


Știri recente