Excursie pentru copiii de la Centrul de tineret din Anina-Steierdorf

Zilele trecute, Centrul de tineret „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare” al Parohiei „Sfânta Treime” Anina-Steierdorf, județul Caraș-Severin, a organizat o excursie pentru copiii beneficiari, informează „Ziarul Lumina”.

Tinerii, însoțiți de părintele paroh Horia Mailat și de coordonatorii centrului, au plecat la drum dis-de-dimineaţă, primul popas fiind Mănăstirea „Sfântul Ilie de la Izvor” din Bocşa Vasiova, apoi Mănăstirea „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” Timişeni din Şag. Ajunși în municipiul Timişoara, excursio­niștii au vizitat Grădina Zoologică și Muzeul Satului Bănăţean. Aici au avut ocazia să vadă gospodării țărănești, unelte agricole şi casnice, îmbrăcăminte tradițională și mobilier din secolul al XIX-lea, din diferite zone etnografice ale Banatului.

După această întoarcere în timp, în lumea satului bănăţean, paşii tinerilor s-au îndreptat către Catedrala Mitropolitană, unde s-au închinat la moaştele Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, ocrotitorul Banatului. După momentele de rugăciune, excursia a continuat la câteva obiective importante din orașul de pe Bega, între care Parcul Rozelor, Piaţa Operei, Piaţa Libertăţii, Piaţa Unirii, Domul Catolic, Parcul Botanic și alte obiective. „Această excursie a avut ca scop, pe lângă plăcerea de relaxare şi călătorie, dezvoltarea şi consolidarea cunoştinţelor, dar şi aprofundarea relaţiilor de comunicare ale tine­rilor. Este foarte important ca și în vacanța de vară să dezvoltăm cu tinerii noștri acțiuni prin care ei să poată să-și antreneze atât latura educațională, dar mai ales cea spirituală”, a menționat părintele paroh Horia Mailat.

Comentarii Facebook


Știri recente