Evenimente pastoral-culturale la Sadu și Râmnic

Praznicul Înălțării Domnului a adunat sute de credincioși în bisericile și mănăstirile din Oltenia. La Sadu, în județul Gorj, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înalt Preasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi, informează Ziarul Lumina, Ediția de Oltenia.

După tradiție, Biserica Ortodoxă prăznuiește la patruzeci de zile de la Înviere dumnezeiasca Înălțare cu Trupul la ceruri a Mântuitorului Iisus Hristos. Această moștenire sfântă s-a păstrat cu sfințenie până astăzi, umplând sfintele biserici de mulțimile credincioșilor veniți la închinare și rugăciune.

„Domnul dorește ca prin Sine Însuși să ne ridice pe toți la Tatăl”

În Arhiepiscopia Craiovei sărbătoarea a fost cinstită în chip deosebit la bisericile „Eroii Neamului” din cartierul craiovean Lăpuși și „Înălțarea Domnului” din Târgu Jiu, care și-au serbat hramul. IPS Părinte Mitropolit Irineu a fost prezent în mijlocul credincioșilor din parohia gorjeană Sadu II, în Protoieria Târgu Jiu Nord, acolo unde a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, la altarul bisericii cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Ilie Tezviteanul”. La finalul slujbei, IPS Irineu a explicat celor prezenți importanța sărbătorii, amintind totodată că Mântuitorul Hristos S-a înălțat ca om la ceruri pentru a reașeza firea noastră în locul din care odinioară căzuse. „Este adevărat că această sărbătoare subliniază și pune în evidență ridicarea Mântuitorului la ceruri ca Fiu al lui Dumnezeu Înomenit. El a șezut de-a dreapta Tatălui cu Trupul pe care l-a luat din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Tot astăzi suntem învățați că trupul acesta pe care Domnul l-a luat dintru ale noastre s-a învrednicit să fie în Preasfânta Treime. În acest chip a fost văzut de Sfântul Arhidiacon Ștefan care, în pragul martiriului său, și-a ridicat ochii spre cer și a spus tuturor: «Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu!» (Faptele Apostolilor 7, 56). Deci cu adevărat Mântuitorul S-a așezat în ceruri cu trupul nostru și stă de-a dreapta Tatălui. Sfântul Luca, în Evanghelia de astăzi, ne prezintă acest moment ca și cum ar fi fost după Înviere. El spune că Domnul a adeverit Sfinților Apostoli și Ucenici că a înviat cu adevărat. Această încredințare este foarte importantă pentru că Învierea este piatra de temelie a credinței noastre. Ea ne arată că nu mai suntem robiți de moarte și de stricăciune, nu mai suntem alungați de Tatăl cel Ceresc și nu mai ajungem în iad, pentru că Mântuitorul Hristos a biruit și moartea, a scos și stricăciunea din noi și i-a scos din chinurile morții pe cei care fuseseră închiși de vrăjmașul diavol. Deci Învierea ne arată pe noi cum vom fi. Domnul nostru a înviat și a ieșit din mormânt cu puterea Sa dumnezeiască, arătând că trupul acesta pe care l-a luat de la noi este învrednicit să fie veșnic, el fiind garanția noastră. Pentru aceasta credința noastră se întemeiază pe această piatră fundamentală. Ea este adeverită de Apostoli, tot ei fiind aceia care sunt martorii Înălțării la cer prin care Domnul dorește ca prin Sine Însuși să ne ridice pe toți la Tatăl”, a spus Mitropolitul Olteniei. La final, IPS Irineu, alături de preoții și diaconii slujitori, a oficiat slujba de Parastas pentru eroii români căzuți pe câmpurile de luptă pentru apărarea patriei și a credinței ortodoxe.

După slujbă, Mitropolitul Olteniei a poposit în parohia gorjeană Câineni, localitate situată la aproximativ 4 km de Sadu, unde a temeluit un nou lăcaș de închinare. Biserica va purta hramul „Schimbarea la Față a Domnului”, fiind de real folos credincioșilor din această zonă.

Pomenirea eroilor la Catedrala arhiepiscopală „Sfântul Nicolae”

La Catedrala arhiepiscopală „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi, în prezența Înalt Preasfințitului Părinte Gherasim. În timpul slujbei au fost rostite ectenii și rugăciuni pentru elevii și studenții care susțin în aceste zile examene și pentru profesorii lor îndrumători, precum și ectenii pentru eroii neamului românesc căzuți pe toate câmpurile de luptă pentru apărarea țării și credinței strămoșești.

După Sfânta Liturghie, a fost oficiată slujba de pomenire a eroilor neamului. Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul Seminarului Teologic „Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnicu Vâlcea.

Eveniment în cinstea eroilor români la Râmnic

În aceeași zi, Sala „Iosif Episcopul” a Așezământului cultural-pastoral „Sfântul Ierarh Calinic” din cadrul Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului a găzduit comemorarea a 100 de ani de la nașterea profesorului și colonelului în rezervă Constantin Isărescu. Cu acest prilej a avut loc și lansarea celei de-a treia ediții a volumului „Jurnal de front – 518 zile și nopți în linia întâi”, o carte despre eroismul legendar al ostașului român, scrisă de Constantin Isărescu la 90 de ani de viață. La eveniment a luat parte IPS Gherasim, alături de personalități ale vieții culturale râmnicene, preoți, credincioși, monahi și monahii.

La vârsta de 90 de ani, în anul 2003, colonelul Constantin Isărescu, tatăl academicianului Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale, a publicat a doua ediție a volumului „Jurnal de front – 518 zile și nopți în linia întâi”, un jurnal inedit în care autorul a povestit toate momentele grele prin care a trecut în cel de-al Doilea Război Mondial, cum și-a văzut camarazii doborâți unul câte unul. Colonelul (r) Constantin Isărescu s-a numărat printre puținii soldați vâlceni care s-au întors de pe front, după ce a luptat peste 500 de zile în cea de-a doua conflagrație mondială. După război, Constantin Isărescu s-a întors în Drăgășani. A fost profesor, inspector școlar și inspector bancar.

Comentarii Facebook


Știri recente