Eveniment: „Identitate și Interferențe spirituale în lumea de azi”

Liga Studenților din Timișoara împreună cu Tineri Pentru Tineri-Mureș și cu Liga Studenților din Cluj organizează în perioada 16 – 26 septembrie Tabăra de Toamnă: Identitate și Interferențe spirituale în lumea de azi.

Evenimentul care va avea loc la Schitul Sfântul Ioan Evanghelistul, metoc al Mănăstirii Oașa, Gabud, județul Alba, va avea invitați de marcă ce vor discuta despre  cum se poate trăi potrivit poruncilor evanghelice în lumea contemporană.

Vei afla soluţii practice pentru a trăi ortodox într-o lume făr-de-credinţă. Îţi vei cântări credinţa şi vei afla dacă mai ai sau nu nevoie de ea sau dacă e doar un bagaj moştenit de la strămoşii tăi, cu care nici nu prea ştii ce să faci, un fel de cufăr prăfuit, preţios de altfel, dar în care nu ştii ce fel de bogăţii se ascund şi nici dacă mai sunt la căutare în vremea erei tale atât de „la modă”, se arată în comunicatul organizatorilor.

Cei care vor fi prezenți la conferință vor avea ocazia să îi asculte pe: conferențiar Adrian Lemeni, lector Daniel Lemen, profesor Florin Botezan, părintele Sabin Vodă, părintele Constantin Jinga, părintele Ciprian Negreanu, conferențiar Sebastian Moldovan, profesor Claudiu Răducu și biofizicianul Virgiliu Gheorghe.

Comentarii Facebook


Știri recente