Eveniment comemorativ în Episcopia Caransebeșului

Academicianul Constantin Daicoviciu a fost pomenit și cinstit joi, 27 februarie 2014, în localitatea sa natală, fosta comună Căvăran, care astăzi îi poartă numele. Evenimentul a debutat cu săvârșirea Parastasului în biserica parohială cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, de către un sobor de preoți condus de părintele Daniel Alic, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului. La slujbă au participat autorități județene, locale și centrale, precum și oameni de cultură, istorici, cercetători, arheologi, din opt state europene și din centrele universitare din țară, participanți la cea de-a XL-a ediție a Simpozionului internațional „In memoriam Constantin Daicoviciu”.

După slujbă, personalitățile prezente au evocat memoria academicianului Constantin Daicoviciu și a fiului său Hadrian, apoi, în fața Primăriei comunei Căvăran s-a inaugurat și sfințit bustul marelui istoric și arheolog. În continuare la școala gimnazială cu clasele I-VIII din localitate a avut loc vernisarea expoziției cu obiecte personale și documente Constantin Daicoviciu.

Părintele consilier Daniel Alic, delegatul Preasfințitului Părinte Lucian, la acest eveniment, a rostit din partea Întâistătătorului eparhiei un cuvânt în care a arătat importanța evenimentului pentru comunitatea locală.

„În Episcopia Caransebeșului și în Căvăran, Constantin Daicoviciu și fiul său au lăsat o frumoasă și mândră amintire. Banatul s-a dovedit și de această dată un spațiu care prin diversitatea sa culturală a oferit României elite intelectuale inegalabile. Este motivul care ne-a făcut pe toți ca astăzi, la a XL-a ediție a Simpozionului național „In memoriam Constantin Daicoviciu” și la 41 de ani de la înveșnicirea numelui lui Constantin Daicoviciu să ne adunăm pentru a-i pomeni sufletul, a-i cinsti activitatea și a-i imortaliza chipul prin ridicarea unui bust. Aceleași rugăciuni de veșnică odihnă le-am cerut de la Dumnezeu și pentru fiul său Hadrian și pentru cei răposați din neamul lor. Dumnezeu să-i ierte și să-i pomenească în împărăția Sa”.

Nativ din localitatea Căvăran, localitate ce astăzi îi poartă numele, Constantin Daicoviciu a văzut lumina zilei în data de 1 martie 1898, ca fiu al învățătorului confesional Damaschin Daicoviciu, un apropiat al bisericii locale. A crescut sub îndrumarea tatălui său în biserica satului natal, apoi, cu bursă oferită de Episcopia Caransebeșului prin „Reuniunea învățătorilor români de la școlile greco-ortodoxe”, și-a continuat studiile medii la Lugoj și Caransebeș. Mai apoi, în perioada anilor 1918-1922, ajutat de Mitropolia de la Sibiu prin „Fundația culturală Emanoil Gojdu”, a urmat cursurile Facultății de Limbi Clasice la Universitatea „Ferdinand I” din Cluj. Întreaga formație școlară i-a fost oferită de Biserica Ortodoxă Română prin Episcopia Caransebeșului și prin Mitropolia Ortodoxă Română de la Sibiu. Fiind un elev cu rezultate excepționale, a rămas ca profesor la universitatea clujeană, loc de unde a strălucit prin muncă și dragoste pentru istoria neamului care l-a plămădit. A ajuns rector al acestei renumite instituții de învățământ între anii 1957-1968 și, în paralel director al Muzeului de Istorie al Transilvaniei (1945-1973). Pentru valoroasa sa operă în domeniul istoriei și arheologiei a fost ales în anul 1955 membru în Academia Română. A trecut la cele veșnice în anul 1973, dar a lăsat în urmă un adevărat model universitar. Contemporanii mărturisesc despre verticalitatea creștină de care a dat dovadă în toate împrejurările pe care viața i le-a adus înainte. Amintim doar că a salvat multe destine ale intelectualilor români, a îndrumat cu dragoste și competență generații întregi de studenți și a oferit tuturor un sfat înțelept.

Simpozionul a fost organizat de Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță din Caransebeș, cu sprijinul Episcopiei Caransebeșului și în colaborare cu Primăria Constantin Daicoviciu și Consiliul Județean Caraș-Severin.

(Articol realizat de Diac. Pavel Canea și Darius Herea)

Comentarii Facebook


Știri recente