Eveniment aniversar ASCOR Alba Iulia: Pr. Bogdan Tătaru-Cazaban a vorbit despre moștenirea teologică a Sinodului I Ecumenic

Părintele Bogdan Tătaru-Cazaban, teolog, filozof și cercetător la Institutul de Istorie a Religiilor al Academiei Române, a susținut joi, la Alba Iulia, conferința „Sinodul I Ecumenic și învierea lui Lazăr. Istoria unei receptări”.

Evenimentul a făcut parte din seria de manifestări culturale și liturgice prin care filiala Alba Iulia a Asociației Studenților Creștin-Ortodocși Români (ASCOR) a sărbătorit 30 de ani de la înființare.

Au participat Ion Dumitrel, Președintele Consiliului Județean Alba, numeroși studenți, cadre didactice universitare, oameni de cultură.

Invitatul a subliniat că, de-a lungul secolelor, învierea lui Lazăr a îndeplinit un rol cheie în istoria creștinismului și a prezentat legătura fundamentală dintre învierea Dreptului Lazăr și dumnezeirea și umanitatea Mântuitorului Iisus Hristos.

Lansare de carte și recital

Prelegerea a fost urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri, de schimb de opinii, și completată cu lansarea cărții „Învierea lui Lazăr de-a lungul secolelor” de pr. dr. Bogdan Tătaru-Cazaban, apărută la Editura Spandugino din Capitală.

Autorul prezintă în carte cele mai vechi mențiuni ale minunii din Betania, legende liturgice occidentale și comentarii ale Părinților Bisericii la rescrierile antice și medievale.

Evenimentul a fost înnobilat de un recital al Grupului vocal „Synavlia” din Cluj-Napoca, formată din absolvenți ai Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima”.

Ziua aniversară a început cu rugăciune

În prima parte a zilei, Pr. Bogdan Tătaru-Cazaban a participat, alături de membrii ASCOR, la Sf. Liturghie și slujba de Te Deum oficiate la Biserica Memorială „Mihai Viteazul” din Alba Iulia de părintele prof. dr. Florin Botezan, primul îndrumător duhovnicesc al ASCOR Alba Iulia.

În prezent, îndrumător este Arhid. Răzvan Brudiu, conferențiar la Facultatea de Teologie din Alba Iulia.


Pr. dr. Bogdan Tătaru-Cazaban a fost consilier de stat la Președinția României și ambasador al României pe lângă Sfântul Scaun și Ordinul Suveran de Malta.

Foto credit: Facebook / ASCOR Alba Iulia


Știri recente