Părintele Dragoș Marius, Parohul din Halmeu, județul Satu Mare, a povestit pentru cititorii Basilica.ro impresii la cald din acțiunile de sprijinire a refugiaților care intră în țară prin vama locală. Printre altele, el a împărtășit concluzia unui tânăr ucrainean recent intrat în România.
Fluxul de refugiați din Vama Halmeu nu este la fel de intens ca cel din Vama Sighet. Pe aici au intrat în România câteva sute de persoane din Ucraina, în principal studenți străini din țara vecină, dar și zeci de copii volohi din Poroșkovo, o localitate cu etnici de origine română situată de la nord de Ujgorod, în regiunea Transcarpatia (Maramureșul istoric).
Părintele Dragoș Marius i-a întâmpinat la intrarea în țară. „Vorbesc o limbă arhaică românească mai puțin îmbogățită cu neologisme. Ne putem înțelege folosind cuvinte de bază”, spune el. „Sunt foarte defavorizați, satele lor sunt foarte sărace. Au venit îmbrăcați foarte subțire, cu tricou și o bluză de trening.”
Parohia Halmeu a pregătit pentru ei mâncare, dulciuri, jucării și – nu în ultimul rând – haine. Preotul a fost personal să-i îmbrace pe cei care aveau nevoie chiar de la intrarea în vamă: căciuli, ghete și haine groase.
Jucăria, simbol al speranței
„Îmi amintesc de prima mămică pe care am întâmpinat-o, cu primul copil refugiat din Ucraina care intra prin Vama Halmeu”, povestește parohul. „I-am dus să se odihnească la parohie și i-am cerut preotesei să găsească neapărat o jucărie de pluș.”
Jucăria a spart gheața. Fetița, până atunci tăcută, a întrebat:
„E jucăria mea? Va fi totdeauna a mea? O să mă pot juca mereu cu ea?”
„M-am gândit că, pentru acest copil, jucăria era un simbol de libertate, bucurie și speranță, astfel că am făcut apel la toți cunoscuții și voluntarii să colecteze și să dăruiască fiecărui copil care intră în România câte o jucărie.”
Pe drumul străbătut prin țara lor, refugiații se confruntă cu lipsă de milă și chiar cu acte de corupție (mâncare la suprapreț, dificultăți la trecerea frontierei), spune parohul din Halmeu. De aceea, când văd primirea făcută de români, au un moment de șoc și neîncredere. Dar sinceritatea gesturilor făcute de români îi relaxează până la urmă.
„Nu și-au imaginat că li se poate arăta atâta dragoste și bunătate”, comentează preotul. „Le întindem o mână caldă de speranță, care pentru unii se dovedește a fi și o lecție – nu numai de încredere, ci și de credință”, adaugă el.
Evanghelia pusă în practică
Astfel, un tânăr din Lvov care vorbea românește a fost găzduit gratuit la o familie din Halmeu până când i s-a alăturat și soacra lui, rămasă dincolo de graniță până la rezolvarea unor acte.
„După câteva ore a venit după mine la vamă. «Alexei, ce s-a întâmplat?», l-am întrebat. M-a prins de mână și mi-a zis: «Părinte, nu mi-aș fi putut imagina niciodată asemenea primire. Am venit să vă ajut și eu aici cu ce pot. Noi am fost crescuți cu sloganul Slava Ukraina [Glorie Ucrainei – n.red.], dar cred că am greșit că nu am adăugat în primul rând Slava Bogu [Slavă Domnului – n.red.]»”
Parohul spune încă că parohia și voluntarii români nu au făcut decât ce ne spune Mântuitorul în Evanghelia din Duminica Înfricoșătoarei Judecăți: „Ne facem doar datoria înaintea lui Dumnezeu”.
Iar aceasta declanșează un moment intens de credință și recunoștință față de Dumnezeu în cei care primesc ajutor când au cea mai mare nevoie de el.
„Mă bucur că mi-a dat Dumnezeu minte și, când am auzit că a început războiul, am început pregătirile pentru primirea unor eventuali refugiați”, spune parohul.
„Contrar obiceiului românesc, nu am fost luați pe nepregătite și am anticipat exodul. Biserica Ortodoxă Română a fost prima acolo, iar acum colaboram cu toate denominațiile creștine, care au sărit în ajutor.”
Vezi și:
Foto credit: Arhiva personală
Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews
