Evaluarea Naţională: Arhiepiscopul Ioachim îi îndeamnă pe elevi să înceapă examenele cu rugăciune

În prima zi a Evaluării Naţionale, Arhiepiscopul Ioachim al Romanului şi Bacăului a postat un mesaj pe Facebook în care i-a îndemnat pe elevi să „înceapă cu o rugăciune tot ceea ce au de făcut”.

„Să se roage înainte să învețe, înainte de a intra la examene și să nu uite să mulțumească Domnului pentru rezultate. Însușirea cunoștințelor și ajutorul lui Dumnezeu sunt condițiile necesare și suficiente ale reușitei”, a notat ierarhul.

Totodată, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului s-a rugat lui Dumnezeu „să caute cu milostivire asupra tuturor celor care se află în examene și să le trimită în inimi, în minte și în grai duhul înțelepciunii, să-i lumineze cu lumina cunoștinței Sale, să le dăruiască putere și să le deschidă mintea spre a pricepe și a-și însuși toate învățăturile cele bune și folositoare pentru reușita la examene”.

Evaluarea Naţională a debutat marţi, 18 iunie 2019, cu proba scrisă la Limba şi literatura română. Joi va urma proba scrisă la matematică, iar vineri va avea loc proba scrisă la limba şi literatura maternă.

Afişarea rezultatelor se va face în data de 25 iunie 2019, urmate de contestaţii. Rezultatele finale vor fi comunicate în 29 iunie, potrivit evaluare.edu.ro.

Foto credit: Arhiepiscopia Romanului și Bacăului

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente