Eroii români înmormântați în Germania și Austria au fost pomeniți de clericii din diaspora

De Ziua Eroilor, ostașii români care și-au aflat odihna departe de țară, în urma celor două Războaie Mondiale, au fost pomeniți de preoții români din diaspora în mai multe cimitire militare din Austria și Germania.

Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord, a oficiat, după Sfânta Liturghie, parastasul pentru eroi la troița din curtea Catedralei Mitropolitane din Nürnberg, împreună cu clericii și credincioșii participanți la slujbă.

De asemenea, la Centrul Bisericesc Românesc din München, Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului, i-a pomenit pe eroii români în încheierea Sfintei Liturghii arhierești.

Slujbe în cimitire militare din Germania

Pomenirea eroilor români în Cimitirul Central din Ulm, Germania, joi, 29 mai 2025. Foto: Mitropolia Germaniei
  • La Ulm, după Sfânta Liturghie oficiată la Parohia „Sfinții Apostoli”, Protos. Ioan Popoiu, consilier administrativ al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului, Părintele Sebastian Suciu, Parohul din Ulm, Părintele Alexandru Roșu de la Parohia Ravensburg și Părintele Ovidiu Bordieanu de la Parohia Heidenheim au oficiat un parastas pentru cei 99 de ostași români din Primul Război Mondial care sunt înhumați în parcela 82 a Cimitirului Central.

Vlad Vasiliu, Consulul General al României în landul Baden-Württemberg, a depus o coroană de flori, iar din partea Ministerului Apărării Naționale au participat col. Dragoș Florea și col. Baștea, coordonatori ai echipelor Ministerului Apărării Naționale a Românei din cadrul comandamentelor multinaționale NATO de la Ulm și Stuttgart.

  • La Mannheim, parastasul de Ziua Eroilor a fost oficiat în Cimitirul Central, unde sunt înmormântați 64 de soldați români, majoritatea decedați în 1919, datorită condițiilor vitrege din lagărele de prizonieri.
Eroii români au fost pomeniți joi, 29 mai 2025, și în Cimitirul din Mannheim, Germania. Foto: Mitropolia Germaniei

Slujba a fost oficiată de Părintele Paroh Cristian Alexandru Podașcă, în prezența unor delegați ai Armatei Române și ai Consulatului Român din Stuttgart. Organizarea a fost sprijinită de Nicolae Cojocariu, care de peste patru decenii se ocupă de păstrarea memoriei eroilor din Mannheim. copiii Școlii Parohiale Românești din Offenbach au susținut un moment artistic.

  • În cimitirul „Auf der Hochheimer Höhe” din Worms, cei 168 de soldați români, majoritatea prizonieri din Primul Război Mondial, înmormântați în 14 gropi comune, au fost pomeniți de pr. Gheorghe Negrea împreună cu credincioșii locali.
  • La cimitirul militar Hausdülmen, unde își dorm somnul de veci 44 de soldați români decedați în lagărul de prizonieri din Sythener Mark, a fost oficiat un parastas și în acest an de către Părintele Paroh Dimitrie Ursache și diaconii Florin Filimon și Anton Andronic, în prezența unor enoriași ai Parohiei „Sf. Ier. Spiridon” din Münster.
  • La Dresda, capitala Saxoniei, comunitatea românească a organizat pentru prima dată o slujbă de pomenire în Cimitirul Nordfriedhof, unde, într-o groapă comună, sunt înhumați soldați, prizonieri și muncitori români, alături de cehoslovaci și polonezi, decedați între 1939 și 1945.

Descoperirea în acest an a unei pietre funerare care menționa românii înmormântați acolo a declanșat un moment de profundă emoție printre cei prezenți.

  • Și la Bad Bremstedt, în cimitirul eroilor, Preoții Traian Ghiurfălean și Lucian Boantă de la Parohia „Nașterea Maicii Domnului” din Itzehoe au oficiat un parastas la mormintele a doi români care și-au găsit sfârșitul în nordul Germaniei în cel de al Doilea Război Mondial.

Slujbe în cimitire militare din Austria

La pomenirea eroilor români oficiată în Cimitirul Central din Viena au participat oficiali români, reprezentanți ai administrației locale și ai veteranilor de război din Austria. Sursa foto: Parohia „La Sfânta Înviere” din Viena
  • La Viena, pomenirea eroilor români a fost oficiată atât în cadrul Sfintei Liturghii, cât și în Cimitirul Central, la mormintele soldaților români căzuți în Primul Război Mondial.

Au slujit Părintele Nicolae Dura, vicar pentru Austria, și Părintele Mircea Morar. Din partea oficialităților au fost prezenți Andrea Amza-András, însărcinat cu afaceri la Ambasada României în Austria, și colonelul Georgian Nedelcu, atașat militar, care au depus o coroană de flori la monumentul eroilor români din grupa 68A a cimitirului.

Au participat și reprezentanți ai Crucii Negre Austriece, printre care generalul de brigadă (r) Claus Heitz și prof. dr. Gerhard Gürtlich, precum și viceprimarul sectorului 11 din Viena, doamna Ramona Miletic. Numeroși credincioși și membri ai Ambasadei României au fost de față.

Parastas de Ziua Eroilor la Zwentendorf, Austria, unde sunt înmormântați 155 de prizonieri români din Primul Război Mondial. Foto: Facebook / Cătălin Soare
  • La Zwentendorf an der Donau, unde se află un cimitir militar românesc cu 155 de soldați români morți ca prizonieri în 1917, s-a organizat o slujbă de pomenire cu participarea unui sobor de preoți din România și Austria condus de Părintele Profesor Ioan Moga, Protopopul Vienei, Austriei Inferioare și Burgenlandului.

Alături de credincioși români și autorități locale, au mai participat Kazimierz Sanocky, preotul catolic din Zwentendorf, dr. Reinhold Wildling, directorul Crucii Negre Austriece din landul Austria de Jos, dr. Cristian Daniel, consilier diplomatic al Ambasadei României la Viena, și reprezentanții Österreichischer Kameradschaftsbund, organizație a veteranilor de război din Austria.

Morminte ale eroilor români în Austria și Germania

În total, în Germania și Austria sunt cunoscute peste 90 de monumente și cimitire – 70 în Germania și 23 în Austria – unde se păstrează memoria eroilor români căzuți în cele două Războaie Mondiale.

Majoritatea provin din Primul Război Mondial, fiind prizonieri deportați începând cu anul 1916, dar există și locuri de odihnă pentru eroi din al Doilea Război Mondial, în special din campania antihitleristă de la finalul conflictului.

O hartă detaliată a acestor locuri a fost realizată în 2021 de Ierom. Ioan Popoiu, în cadrul activităților dedicate Anului omagial al pastorației românilor din afara granițelor și Anului comemorativ al celor adormiți în Domnul.

Vezi și:

Foto credit: Facebook / Biserica Ortodoxă Română din Viena (deschidere articol)


Știri recente