La Monumentul eroilor din Piața Revoluției a avut loc vineri, 22 decembrie 2023, comemorarea celor ce și-au pierdut viața în decembrie 1989.
Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

La Monumentul eroilor din Piața Revoluției a avut loc vineri, 22 decembrie 2023, comemorarea celor ce și-au pierdut viața în decembrie 1989.
La Muzeul Național al Țăranului Român din București va fi organizată o nouă ediție a Târgului de Sfântul Ilie, care se va desfășura de vineri până duminică. Evenimentul va reuni meșteșugari, artizani, anticari și artiști…
Lucrările la viitorul centru de îngrijiri paliative al Arhiepiscopiei Aradului au început miercuri, după ce marți, la Centrul Eparhial din Arad, a avut loc semnarea documentelor oficiale privind predarea amplasamentului și a bornelor de reper…
Ia și portul popular românesc sunt prezentate la Muzeul Civilizațiilor din Roma în expoziția „RomânIA. Reprezentarea identitară a portului popular în artă”, deschisă publicului până în 26 august. Evenimentul este găzduit în Sala de Onoare…
Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord, i-a îndemnat pe credincioșii români din Heidelberg, Germania, să participe în fiecare duminică la Sfânta Liturghie, subliniind că „nu este ziua omului, ci a lui…
Mănăstirile Suzana și Cheia, precum și Capela „Dumitru V. Hernea” din Câmpina, județul Prahova, vor beneficia de finanțare europeană de peste 85 de milioane de lei pentru lucrări de restaurare, consolidare și punere în valoare.…