Eroii neamului au fost comemorați la Sibiu. IPS Laurențiu a oficiat slujba de pomenire

Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, a oficiat joi slujba de pomenire a ostașilor români căzuți pe câmpul de luptă în cadrul ceremoniei de comemorare a eroilor din forțele terestre organizată de Asociația Națională a Veteranilor de Război din Sibiu.

Evenimentul a avut loc în fața Cercului Militar Sibiu, la Monumentul ostașului din toate timpurile și a făcut parte din cadrul manifestărilor dedicate Zilelor Forțelor Terestre și Zilei Veteranilor de Război.

După depunerea coroanelor, participanții au avut oportunitatea de a participa la o expoziție de fotografie dedicată celor care au luptat în teatrele de război.

La eveniment au participat și Danil Baciu (99 de ani) și Coriolan Gherghina (96 de ani), doi dintre veteranii de război care locuiesc în Sibiu.

În cadrul aceluiași eveniment a fost comemorată și Maior Elena Țega, soră medicală în timpul celui de al Doilea Război Mondial, care a trecut la Domnul miercuri, 27 aprilie, la vârsta de 101 ani.

Panou dedicat Elenei Țega în cadrul expoziției. Foto credit: turnulsfatului.ro

Numărul veteranilor de război scade de la an la an. În prezent în România mai trăiesc 1748 de veterani și 43 de văduve de război. Ministerul Apărării Naționale a pregătit pentru aceștia 1.800 de daruri prin campania „Recunoștință veteranilor de război”, ce urmează a fi distribuite în perioada imediat următoare.

Începând din 2007, România își sărbătorește anual veteranii de război în data de 29 aprilie, în semn de recunoștință pentru că au făcut posibilă suveranitatea și însăși existența statului român.

Foto credit: Ziarul Lumina

Urmăreşte-ne pe Instagram: @basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente