Eroii care odihnesc în afara granițelor, cinstiți de românii din diaspora și de țările la a căror eliberare au contribuit

Românii care și-au dat viața în afara granițelor țării au fost cinstiți de Ziua Eroilor în  comunitățile românești din diaspora, dar și de autoritățile din țările la a căror eliberare au contribuit.

Sunt două categorii de eroi care-și dorm somnul de veci în afara granițelor României: cei morți în lupte sau în prizonierat în Primul Război Mondial și cei căzuți în luptele din Al Doilea Război Mondial.

Cei din prima categorie sunt înmormântați în teritorii care au făcut parte din Puterile Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Imperiul Otoman și Bulgaria) în Primul Război Mondial. Cei din a doua categorie sunt înmormântați în țări la a căror eliberare au contribuit în Al Doilea Război Mondial, precum Republica Cehă, Slovacia și Ungaria.

Enumerăm mai jos câteva din ceremoniile care au avut loc anul acesta în locurile lor de odihnă veșnică.

Austria

Viena

Românii din Viena s-au rugat joi, 13 iunie 2024, pentru eroii români din Primul Război Mondial înmormântați în Cimitirul Central al orașului. Foto: Parohia Sf . Ap. Andrei Viena

De Ziua Eroilor, Părintele Nicolae Dura, parohul comunității românești „La Sfânta Înviere” și  „Sf. Ap. Andrei”, și părintele coslujitor Mircea Morar au oficiat o slujbă de pomenire la Cimitirul Central din Viena.

Au participat Excelenţa Sa Emil Hurezeanu, Ambasadorul României în Austria, Natalia-Elena Intotero, Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Ramona Miletic, viceprimarul sectorului 11 al Vienei, și reprezentanți ai Crucii Negre austriece.

Ambasadorul României i-a înmânat profesorului dr. Gerhard Gürtlich, șeful secției financiare a Crucii Negre, Medalia Națională „Pentru Merit” decernată de Preşedintele României ca recunoaștere a implicării în renovarea şi promovarea a două monumente ale eroilor Armatei României de pe teritoriul Austriei.

A fost oficiat și un Parastas pentru feldmareșalul Alexandru Guran (1823-1888), considerat ca „unul dintre cei mai inteligenţi şi stimaţi generali din toată armata austro-ungară”. Monumentul lui a fost restaurat de Parohia „La Sfânta Înviere” cu sprijinul Crucii Negre austriece.

Marchtrenk

Pomenirea ostașilor români înmormântați la Marchtrenk a fost oficiată  joi, 13 iunie 2024, de slujitori români din diaspora. Foto: Parohia Wels-Marchtrenk

O pomenire pentru eroii români a fost oficiată și la Cimitirul Militar din Marchtrenk, unde au slujit Părintele Vasile Melinte, parohul comunității românești „Acoperământul Maicii Domnului” și „Sf. Iustin Martirul și Filosoful” din Wels-Marchtrenk, Protos. Arsenie Pohrib de la Catedrala din Paris și Pr. Ștefan Casian Lungeanu de la Parohia Traun.

Potrivit inscripției de la intrarea în cimitirul militar din Marchtrenk, în acesta este înmormântat un singur român alături de alți 1878 soldați italieni, ruși, sârbi (și alții neidentificați), prizonieri în timpul Primului Război Mondial.

Bulgaria

Sofia

Soldații români căzuți în Bulgaria în Primul Război Mondial au fost pomeniți de Ziua Eroilor la Cimitirul Central din Sofia. Foto: Ambasada României la Sofia

Un ceremonial religios-militar a fost oficiat la Cimitirul de Onoare al Eroilor Români, amplasat în Cimitirul Central din Sofia, unde odihnesc 791 de români din cei aproape 5.000 despre care se presupune că au murit în captivitate după bătăliile crunte date pentru apărarea Dobrogei în Primul Război Mondial.

Germania

Ulm

Pomenirea eroilor români din Primul Război Mondial înmormântați la Ulm, în Germania, a avut loc în 9 iunie 2024. Sursa foto: Mitropolia Germaniei

La Cimitirul Central din Ulm, Germania, pomenirea eroilor români a avut loc în 9 iunie, înainte de Ziua Eroilor.

Au participat Părintele Alexandru Roșu de la Friedrichshafen, filie a Parohiei Ravensburg, Excelența Sa Vlad Vasiliu, Consulul General al României la Stuttgart, un reprezentant al Ministerului Apărării Naționale și credincioși români din parohiile Ulm, Ravensburg- Friedrichshafen și Heidenheim a.d. Brenz.

În Cimitirul Central din Ulm se află un monument realizat de Regele Ferdinand al României în memoria celor 99 de soldați români înmormântați în această localitate.

Berlin

Eroii români au fost pomeniți la Berlin de Ziua Eroilor, joi, 13 iunie 2024. Sursa foto: Mitropolia Germaniei

O slujbă de pomenire pentru eroi a avut loc și la troița dedicată eroilor din Bisericii „Sf. Arh. Mihail și Gavril” din Berlin. Ceremonia a fost organizată de Ambasada României la Berlin și Biroul Atașatului Apărării.

Italia

Roma

Ambasada României în Italia a participat joi, 13 iunie 2024, la Pomenirea eroilor români oficiată de Episcopia Ortodoxă Română a Italiei la Cimitirul Verano din Roma. Foto: Ambasada României în Italia

O slujbă de Pomenire pentru eroii români a fost oficiată și la Mausoleul Militar din incinta Cimitirului Verano din Roma. Au slujit Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu vicar al Episcopiei Italiei, și un sobor de clerici români din regiunea Lazio.

Reprezentanții ambasadei, consilierul diplomatic Raluca Eclemea și comandorul Cristian Petrovici, atașat al apărării, au depus o coroană de flori în memoria soldaților români căzuți la datorie pe teritoriul italian în luptele din Primul și Al Doilea Război Mondial.

Republica Cehă

Praga

Membri ai corpului diplomatic al României de la Praga au participat la o slujbă oficiată de Părintele Andrei Ioan Danciu, de Ziua Eroilor, la parohia ortodoxă română din Praga.

În perioada 25-26 aprilie 2024, Ambasadorul României la Praga, doamna Antoaneta Barta, a participat la ceremoniile dedicate soldaților români care au participat la eliberarea Cehiei și Slovaciei în Al Doilea Război Mondial. Acestea s-au desfășurat la monumente comemorative din regiunile Zlin și Moravia de Sud: la Banov, Vyškov și Brno.

Brno

În 26 aprilie, cu prilejul aniversării a 79 de ani de la eliberarea orașului, autoritățile locale au organizat o ceremonie la complexul memorial din Cimitirul Central al orașului Brno, unde se află și Memorialul Eroilor Români, principalul loc comemorativ dedicat românilor care s-au jertfit pe pământ cehesc și unde odihnesc 1.570 de soldați români. La ceremonii a participat Ambasadorul României la Praga, doamna Antoaneta Barta.

Vyškov

Tot în perioada 25-26 aprilie, Ambasadorul României la Praga a avut o întrevedere cu viceprimarul orașului, Josef Kachlik, care a exprimat recunoștința comunității față de Armata Română, care a luptat pentru eliberarea localității.

La solicitarea Ambasadorului României, oficialul a fost de acord să supună consiliului local propunerea de a marca jertfa ostașilor români printr-o inscripție memorială pe un monument local. Inscripția ar putea fi realizată până anul viitor, când se împlinesc 80 de ani de la finalul celui de Al doilea Război Mondial.

Polonia

Varșovia

Comemorarea eroilor români din Primul Război Mondial la Varșovia. Sursa foto: Ambasada României la Varșovia

Biroul Atașatului Apărării din cadrul Ambasadei României la Varșovia a organizat o ceremonie militară de depunere de coroane de flori la Parcela de onoare românească din Cimitirul prizonierilor de război din Łambinowice.

În acest cimitir odihnesc peste 2.600 de eroi români căzuți în Primul Război Mondial, dintre cei peste 7.000 de soldați români înhumați pe teritoriul Republicii Polone.

Au participat oficiali ai Primăriei din Łambinowice, reprezentanți ai Centrului Cultural și Sportiv, ai Muzeului Central al Prizonierilor de Război din oraș, profesori și elevi ai școlii primare din localitatea Raszowa – voievodatul Opole, ai Asociației Societatea Polono-Română din Cracovia, militari din Batalionul 2 Vânători de Munte – Brigada 21 Vânători de Munte Podhale și din Comandamentul Garnizoanei din Wrocław, reprezentanți ai mass-media.

Slovacia

Bratislava

Ambasada României la Bratislava a publicat câteva fotografii de la comemorări și un mesaj: „Folosim acest prilej pentru a mulțumi încă o dată autorităților și poporului slovac pentru modul exemplar în care – anual, cu consecvență și devotare, urmărind calendarul istoric al evenimentelor din fiecare localitate – cinstesc memoria ostașilor români care s-au sacrificat în luptele pentru eliberarea teritoriilor Slovaciei de astăzi, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial”.

Slovenia

Ljubljana

Părintele Paroh Pavel Goreanu a oficiat o slujbă de Pomenire la Osuarul Cimitirului Žale, în memoria ostașilor români căzuți în Primul Război Mondial și înhumați pe teritoriul Republicii Slovenia. Au participat reprezentanții ambasadei și ai micii comunități de români Slovenia.

Ambasadorul României, Alexandru Grădinar, a depus la sfârșitul slujbei o coroană cu tricolor.

Țările de Jos

Leusden

Protopopul Ioan Dură al Olandei și Belgiei Flamande a oficiat  joi, 13 iunie 2024, Pomenirea eroilor români căzuți la datorie în Al Doilea Rӑzboi Mondial, pe frontul din Germania, și înmormântați în prezent la Leusden, în Olanda. Foto: Parohia Schiedam / Rotterdam

De Ziua Eroilor, Părintele Ioan Dură, protopopul Olandei și Belgiei Flamande și parohul comunității românești din Schiedam / Rotterdam, a oficiat o Pomenire pentru cei doi soldați români care odihnesc în Cimitirul Militar „Rusthof” din Leusden. În acest an s-au împlinit 30 de ani de când Părintele Ioan Dură oficiază Parastase pentru ei.

La ceremonie au participat Excelența Sa Lucian Fātu, Ambasadorul României în Regatul Țărilor de Jos, Gerolf Bouwmeester, primarul orașului Leusden, enoriași ai parohiei și elevi ai școlii parohiale. A fost depusă o coroană de flori în culorile tricolorului și aranjamente florale.

Eroii români care odihnesc în Cimitirul Militar din Leusden, Constantin Bogian şi Constantin Valache, au căzut la datorie în Al Doilea Rӑzboi Mondial, pe frontul din Germania.

Ungaria

Corpul diplomatic al României și românii din Ungaria au depus flori la monumentele eroilor români căzuți în Al Doilea Război Mondial pentru eliberarea Ungariei: la Nyíregyháza, Perkupa, Miskolc și Ostffyasszonyfa.

Vezi și:

Foto credit: Ambasada României în Republica Slovenia (deschidere articol)

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews


Știri recente