Ideile și mentalitățile care s-au format și s-au perpetuat de-a lungul secolelor ne ajută să înțelegem azi cine suntem și cum am devenit cine suntem. Despre modelele de ieri și de azi, despre felul în care poți fi tolerant, dar, în același timp, ferm în privința credinței și a identității de neam, având reper întru aceasta pe Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, am vorbit cu istoricul Filip-Lucian Iorga, doctor în istorie al Universității din București, autor al mai multor cărți de istorie.
Rămas orfan de tată la vârsta de un an, Constantin Brâncoveanu a fost crescut într-o familie cu pretenții genealogice imperiale, o familie în care s-au întâlnit idei și mentalități pământene cu cele orientale de sorginte bizantină și otomană și cu cele occidentale. Cum au contribuit aceste influențe la educarea viitorului domn al Țării Românești?
Constantin Brâncoveanu a fost crescut și educat în mediul intelectual al familiei sale materne, Cantacuzino, vechi și ilustru neam constantinopolitan, cu pretenții de descendență din marea familie imperială bizantină a Cantacuzinilor și împământenit de ceva vreme în Țara Românească, prin înrudirile cu vechile familii pământene. Pe lângă educația aleasă, viitorul domnitor a primit de la unchii lui Cantacuzini și accesul către arta conducerii. Este o teorie la care țin, chiar dacă nu se încadrează în canoanele actuale ale corectitudinii politice. Este foarte greu, dacă nu imposibil, să fii un maestru în arta conducerii de la prima generație. Pe timpuri, ca și azi, e nevoie de mai multe generații pentru ca o familie să dea mari conducători. Dacă geniul artistic nu are nevoie neapărat de sedimentarea aceasta pe parcursul mai multor generații, adică poate să apară, de exemplu, într-o familie de țărani săraci, cu oamenii politici, cu marii dregători, e altă poveste. Acolo este nevoie de o tradiție în familie, pe care Brâncoveanu a avut-o și prin familia lui paternă, vechi neam boieresc autohton, și prin familia maternă. Astfel, tânărul Constantin Brâncoveanu are o evoluție importantă și rapidă pe scara dregătoriilor, grație în special Cantacuzinilor, unchii lui. Fratele mamei sale a fost Șerban-Vodă Cantacuzino. În epocă, nașterea te plasa în societate, nu prea puteai ieși din canoanele stratificării sociale determinate de rangul familiei în care te nășteai și erau destul de rare exemplele de „self made man”. Asta aducea o stabilitate a structurilor sociale, dar, în același timp, epoca în care a trăit Vodă Brâncoveanu a fost și una a schimbărilor, a traumelor, a secretelor și intrigilor de familie. Elitele conducătoare erau obișnuite cu vremile schimbătoare și cu pericolele pe care le presupuneau demnitățile pe care le aveau. Dar erau oameni care se gândeau nu numai la moșia lor de familie, la interesele înguste de familie sau de grup, ci și la țara lor ca moșie. Exista o conștiință națională incipientă, care e evidentă începând din epoca marilor cronicari.
Mai multe informații în Ziarul Lumina.
