Episcopul Visarion s-a rugat cu elevii Seminarului Teologic din Tulcea și le-a oferit diplome olimpicilor la Religie

Preasfințitul Părinte Visarion i-a premiat personal pe olimpicii la Religie din județ și s-a rugat împreună cu elevii Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sf. Ioan Casian” din Tulcea, la ceremonia de încheiere a anului școlar. Anul acesta, instituția de învățământ împlinește 30 de ani de existență.

Evenimentul a debutat cu Sfânta Liturghie, oficiată în capela liceului de Preasfințitul Părinte Visarion. Au participat preoți profesori și diaconi, alte cadre didactice, elevi și părinții lor.

În cadrul Sfintei Liturghii, Arhid. Gheorghe Cristian Gorun, profesor în cadrul instituției de învățământ, a fost hirotonit preot.

PS Visarion le-a oferit șefilor de promoție tradiționala bursă de excelență Mitropolitul Antonie Plămădeală vineri, 10 iunie 2022. Foto: Episcopia Tulcii

Episcopul Tulcii i-a felicitat pe absolvenți și le-a reamintit tinerilor despre principalele lor datorii ca buni români și buni creștini – în Biserică, în familie și în societate.

Elevii merituoși la învățătură și bună purtare au primit ca premiu cărți teologice și laice și diplome de merit.

Bursa de excelență pentru învățătură Mitropolitul Antonie Plămădeală, în valoare de 250 lei, înființată de Episcopia Tulcii în urmă cu nouă ani, a fost acordată șefilor de promoție din fiecare an de studiu.

PS Visarion i-a premiat personal pe cei 24 de olimpici la Religie din județul Tulcea vineri, 10 iunie 2022. Foto: Episcopia Tulcii

La finalul festivității a avut loc și premierea celor 24 de elevi din județ care au participat la Olimpiada de Religie pentru clasele V-XI. Ocupanții locurilor I, II și III au primit medalii, diplome și icoane, iar cei care au obținut mențiuni la concurs au primit diplome.

Un moment special, devenit deja tradiție de aproape un sfert de secol, a fost cel în care absolvenții le-au predat cheia și clopoțelul colegilor din clasa a XI-a.

Episcopul Tulcii alături de absolvenții Seminarului Teologic din Tulcea vineri, 10 iunie 2022. Foto: Episcopia Tulcii

În cele trei decenii de activitate didactică, de pe băncile liceului teologic din Tulcea au ieșit 25 de generații de teologi care astăzi slujesc Biserica și Școala în țară și în afara granițelor.

Foto credit: Episcopia Tulcii

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente