Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Spaniei și Portugaliei, a îndemnat duminică la rugăciune pentru aproapele aflat în nevoie: „Să ne rugăm pentru cei aflați în suferință”.
Preasfinția Sa a subliniat importanța credinței, iubirii și rugăciunii, pornind de la Evanghelia vindecării paraliticului: „Hristos a vindecat paraliticul adus la El de patru prieteni, care, arătându-și credința și curajul, au reușit să treacă peste mulțimea adunată și să-l așeze în fața Lui”.
Ierarhul a amintit cuvintele Mântuitorului: „Fiule, iertate îți sunt păcatele tale”, prin care se arată că numai Dumnezeu are puterea de a ierta păcatele, iar „vindecarea sufletească precede adesea vindecarea trupului”.
„Să ne iubim unii pe alții, căci faptele bune și rugăciunea ne apropie de Dumnezeu și ne ajută să trăim în iubire, pace și armonie”, a mai adăugat Episcopul Spaniei și Portugaliei.
Preasfințitul Părinte Timotei a oficiat Sfânta Liturghie la Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din Reus, Spania.
Foto credit: Episcopia Spaniei și Portugaliei





