Episcopul Siluan al Ungariei: Iisus este adus la templu din condiția omului simplu, a celui mai smerit

De Praznicul Întâmpinării Domnului, miercuri, 2 februarie, Preasfințitul Părinte Siluan a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Giula. „Astăzi, Mântuitorul este adus la templu în condiția omului simplu, cea a omului celui mai smerit din societate”, a subliniat la final Episcopul Ortodox Român al Ungariei.

Alături de Preasfințitul Părinte Siluan, la slujbă au participat și părintele paroh Teodor Marc, Consilier Economic al Episcopiei și părintele Florin Olteanu, Consilier Cultural și Protopop de Giula.

În cuvântul rostit, Părintele Episcop a explicat specificul aparte al acestei sărbători, care amintește de episodul aducerii la Templu a Mântuitorului.

„Sărbătoarea de astăzi este foarte frumoasă pentru creștinii de pretutindeni și vine oarecum în continuarea sfintelor sărbători de iarnă, prin care vedem că Mântuitorul nostru Iisus Hristos întrupându-Se vine ca și prunc în mijlocul oamenilor”.

„Astăzi este adus la templu în condiția omului simplu, cea a omului celui mai smerit din societate și care poartă în chip tainic în acest trup smerit al copilului toată puterea dumnezeirii și ne arată că Dumnezeu pentru mântuirea noastră, a oamenilor, își asumă cele mai de jos ale omului pentru a le ridica întru înălțime”, a declarat PS Siluan pentru Trinitas TV.

La slujbă au participat credincioșii români din oraș precum și o parte din cadrele didactice de la Liceul Românesc „Nicolae Bălcescu din Giula.

Foto credit: Episcopia Ortodoxă Română a Ungariei / Andrei Mihály Arpad

Urmăreşte-ne pe Instagram: @basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente