Episcopul Siluan al Ungariei a slujit la hramul mănăstirii sârbești din Grabovaț

Preasfințitul Părinte Siluan a slujit duminică la hramul mănăstirii sârbești din localitatea maghiară Grabovaț. Așezământul monahal se află sub ocrotirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, sărbătoriți în data de 12 iulie, potrivit calendarului neîndreptat.

Sfânta Liturghie a fost prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Lukijan, Episcopul ortodox sârb din Ungaria și Administratorul Eparhiei Ortodoxe Sârbe din Timișoara.

La slujbă a fost prezentă și Excelența Sa Biljana Gutici, Ambasadorul Republicii Bosnia-Herțegovina la Budapesta.

„Bucuria noastră este foarte mare că am putut și de această dată să fim împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Lukijan, care de curând a primit și acest titlu onorific de «Mitropolit al sârbilor de aici din Ungaria și din România», și pentru a fi împreună cu toți credincioșii, dar și cu copilașii care participă la o tabără de religie într-un număr semnificativ și care la această sărbătoare încheie activitățile educativ-religioase pe care le-au desfășurat în timpul taberei”, a declarat Episcopul Siluan pentru Trinitas TV.

Totodată, Preasfințitul Părinte Siluan i-a oferit Episcopului ortodox sârb din Ungaria o icoană cu chipul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, la aniversarea a 250 de ani de la aducerea cinstitelor sale moaște în București.

„Anul acesta, pentru a arăta comuniunea dintre Bisericile Ortodoxe surori a slujit alături de noi și Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria. În aceste vremuri în care este din ce în ce mai greu să-L mărturisești pe Hristos, îl rog pe Bunul Dumnezeu să ne ajute și să ne călăuzească în dreapta credință”, a declarat Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Lukijan.

După slujbă, ierarhii, clericii și credincioșii au mers în procesiune în jurul lăcașului de cult, în timpul căreia au fost rostite rugăciuni de pomenire.

Mănăstirea Grabovaț datează de la începutul secolului al 16-lea. Biserica actuală datează din anul 1736 și a fost construită pe locul unei biserici mai vechi, a cărei construcție a fost atestată în anul 1587.

Foto credit: Episcopia Ungariei


Știri recente