Episcopul Caransebeșului a oficiat miercuri Sfânta Liturghie la hramul pe stil vechi al Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Reșița. În cadrul Sfintei Liturghii au fost înălțate rugăciuni pentru pace și de bună înțelegere între oameni.
Preasfințitul Părinte Lucian i-a înmânat părintelui paroh Petru Popovici, din partea Părintelui Patriarh Daniel, o diplomă omagială cu medalie pentru întreaga comunitate de ucraineni din Reșița.
„Știm cu toții că, aici, la Reșița, nu a existat o biserică ucraineană, iar părintele Petru Popovici s-a ostenit foarte mult și a reușit, cu ajutorul lui Dumnezeu, să ridice o biserică preafrumoasă, o biserică care să-i adune pe toți ucrainenii din Reșița și nu numai”, a spus ierarhul.
„Dar sunt convins că în această biserică intră adeseori și credincioși români care se roagă și participă alături de credincioșii ucraineni la sfintele slujbe.”
Anul 2023 este an aniversar pentru comunitatea ucraineană din Reșița, deoarece, în urmă cu 10 ani, această biserică a fost târnosită.
„Cu bucurie sfântă am revenit în biserica ucraineană din Reșița la 10 ani după târnosire, la hramul acestei biserici, ca împreună, în limba ucraineană și limba română, să-i cinstim pe stâlpii Bisericii creștine, pe Apostolii lui Hristos, Petru și Pavel”, a spus Episcopul Lucian.
„Astăzi, foarte mulți ortodocși români au venit și s-au rugat împreună cu credincioșii ucraineni și am slujit în limba ucraineană, am slujit în limba română, căci suntem frați și surori în Hristos Domnul, Cel răstignit și înviat pentru noi și pentru a noastră mântuire”, a subliniat Preasfinția Sa.
Ierarhului i-au fost alături în slujire numeroși preoți români și ucraineni. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul ucrainean din Sighetu Marmației.
Au participat autorități centrale și locale, credincioși români și ucraineni, precum și mai multe oficialități.
Aproximativ 80% din etnicii ucraineni din România sunt ortodocși. Pentru aceștia, Patriarhia Română a înființat un vicariat în cadrul căruia serviciile religioase se oficiază în limba ucraineană de către preoți din comunitate.
Foto credit: Episcopia Caransebeșului
Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews





