Episcopul Ignatie despre lecția orbului din Ierihon: Apropierea de Dumnezeu presupune să începi să Îl trăieşti!

În omilia rostită duminică la Mănăstirea Lupșa, Episcopul Hușilor a vorbit despre lecția oferită de orbul din Ierihon care „ne învață că apropierea de Dumnezeu presupune să începi să Îl trăieşti!”.

„Cu cât te opreşti mai mult la explicaţii”, a spus ierarhul, „ele pot constitui, de multe ori, o piedică în a te împărtăşi de harul lui Dumnezeu.

Totodată, Preasfinţitul Părinte Ignatie a vorbit despre capacitatea orbului din Evanghelie de a simţi prezenţa lui Dumnezeu

Preasfinţia Sa a explicat că „orbul nu a avut nevoie de prea multe explicaţii ca să simtă că Cel care trece pe lângă el este Fiul lui Dumnezeu!”.

„El avea vederea lăuntrică pentru că se ruga cu rugăciunea cea mai minunată: rugăciunea lui Iisus, rugăciunea inimii. O rugăciune potrivită pentru oricine vrea să-şi cureţe mintea şi inima! Orbul acesta avea o acuitate a vederii lăuntrice care nu era înţeleasă de cei de faţă. Hristos ne aude chiar dacă nu strigăm cu putere, El ne aude strigătul inimii!”, a evidenţiat ierarhul.

În continuare, Părintele Episcop Ignatie a explicat cauzele nevederii noastre duhovniceşti şi a precizat că „obercăim din pricina păcatelor în care ne afundăm!”

Ne lăsăm duşi de obişnuinţa patimilor care iau atâtea forme în viaţa de zi cu zi! Păcatul nu este altceva decât o întunecime a minţii, a inimii!”

De asemenea, Preasfinţia Sa a insistat asupra nevoii fiecăruia dintre noi de a spori în vederea duhovnicească:

„Domnul ne cere să strigăm în lăuntrul inimii noastre, să ne vindece, să putem vedea! Aceasta să fie rugăciunea noastră! Avem nevoie de acest dar al vederii: să îl simţi pe Dumnezeu!

Preasfinţitul Părinte Ignatie a slujit la Mănăstirea Lupşa cu binecuvântarea Arhiepiscopului Irineu. Lăcaşul de cult se află în jurisdicţia Arhiepiscopiei Alba Iulia.

Foto credit: Episcopia Huşilor

Comentarii Facebook


Știri recente