Episcopul Ignatie al Huşilor a oficiat duminică Sfânta Liturghie în Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Bilbor, județul Harghita.
În Duminica Învierii fiului Văduvei din Nain, Părintele Episcop a insistat la predică pe solidaritatea cu cei aflaţi în suferinţă.
„Hristos a văzut mulţimea de oameni care era alături de femeia văduvă din Nain, a văzut dragostea lor – n-au lăsat-o pe această femeie să fie singură în suferinţa ei. Dacă ea era înconjurată de locuitorii cetăţii Nain, ca un semn al solidarităţii, al compasiunii și al comuniunii cu un suflet care pierdea pe cineva drag, Dumnezeu nu putea să rămână impasibil”.
„Iisus Hristos s-a apropiat de această femeie și a mângâiat-o, spunându-i: Nu plânge!. Ştia de ce i-a spus acest cuvânt – pentru că El, Care este Însăși Viaţa, putea să-l readucă la viaţă pe fiul ei, printr-un cuvânt”.
„Cei care au fost de faţă la această minune s-au cutremurat – cum poate că și noi ne-am fi cutremurat, dacă am fi văzut, la un moment dat, că cineva se ridică din sicriu și învie în faţa noastră – și au adus slavă lui Dumnezeu pentru cele pe care le-a făcut”.
PS Ignatie a afirmat că Dumnezeu intervine deseori în situaţiile limită ivite în viaţa omului.
„Când suntem în cea mai adâncă suferinţă, când tot ceea ce ţine de omenesc, de posibilităţile noastre de a ieși dintr-o situaţie limită sunt epuizate, intervine Dumnezeu. Noi am vrea, după mintea noastră, ca Dumnezeu să intervină în orice moment delicat pe care îl trăim. Însă, în logica Lui, El vrea ca noi să luptăm, și intervine numai atunci când noi nu mai putem. Când toate posibilităţile noastre, de a ne smulge din hăul necazurilor, sunt epuizate, atunci vine Dumnezeu – așa cum a intervenit în viaţa acestei femei văduve”.
„Ce ar fi putut ea să facă? Pentru ea era o situaţie limită, în care nu putea decât să se resemneze, să jelească, să aibă sufletul cernit de durere pentru fiul său pe care îl pierdea. În acest moment de durere maximă, de întristare, intervine Domnul și îl învie pe fiul văduvei”.
„Numai Dumnezeu poate să spună: Nu mai plânge!. Noi nu avem dreptul să spunem acest lucru, când moare cineva. Însuși Domnul Hristos, când a murit Lazăr din Betania – ne spune Sfântul Evanghelist Ioan –, a lăcrimat, a plâns, văzându-l pe prietenul Său prins în chingile morţii. Așa plânge Dumnezeu ori de câte ori cineva pleacă din lumea aceasta, pentru că El nu ne-a creat spre moarte, ci spre viaţă – de aceea a plâns, căci așa ne gingășește Dumnezeu”.
„Din păcate, noi nu mai avem acea sensibilitate, acel rafinament al sufletului, ca să simţim mângâierea Domnului, Care vine în viaţa noastră. De multe ori, în situaţii pe care noi le considerăm a fi un impas din care nu mai putem ieși, vine Dumnezeu și ne dă un gând, o trăire, și totul se spulberă, iar noi ne minunăm și zicem: Doamne, parcă toate cele pe care le trăiam și le simţeam ca fiind foarte grele pentru sufletul meu au fost luate atât de simplu!”, a subliniat Preasfinţia Sa.
În încheiere, ierarhul a îndemnat la obişnuirea rostirii unei rugăciuni: „Doamne, când sunt trist, când sunt în deznădejde, dă-mi putere să cer mângâierea Ta și să o simt în viaţa mea!”.
Foto credit: Episcopia Huşilor
Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica
