Episcopul Covasnei a sfințit pictura pridvorului noii biserici din satul natal al Mitropolitului Nicolae Colan

Preasfințitul Părinte Andrei a oficiat duminică Sfânta Liturghie la Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Araci din județul Covasna, unde a binecuvântat lucrările de pictare a pridvorului bisericii. Araci este satul natal al Mitropolitului Nicolae Colan.

În predică, Episcopul Covasnei și Harghitei a spus: „Mântuitorul și-a început propovăduirea Lui cu mesajul predicii Botezătorului Său. A te pocăi, înseamnă să faci ordine acolo unde este dezordine în viața ta, să aduci echilibru unde nu este”.

„Acolo unde este nedreptate să faci dreptate, iar unde este stricat ceva să repari. Membru al Împărăției lui Dumnezeu nu este oricine și nu se poate intra oricum, dar poate oricine să devină schimbându-și viața în bine”, a adăugat Preasfinția Sa.

La sfârșitul slujbei, Părintele Paroh Filip Coca a primit rangul de Iconom Stavrofor, iar ctitorilor și binefăcătorilor le-au fost acordate diplome de vrednicie.

Într-o familie numeroasă din Araci s-a născut Mitropolitului Nicolae Colan al Ardealului. După ce cutremurele au afectat biserica ridicată în 1964, slujbele s-au ținut mulți ani la Casa de Cultură locală.

În 2007, din inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, actualul Mitropolit al Banatului, s-a început construcția noii biserici din localitate.

Foto credit: Episcopia Covasnei și Harghitei

Comentarii Facebook


Știri recente