Episcopul Canadei a slujit la Mănăstirea Lupşa | În păcat omul greșește faţă de Dumnezeu și aproapele

Preasfinţitul Părinte Ioan Casian al Canadei a slujit duminică la Mănăstirea Lupşa din Arhiepiscopia Alba Iuliei. În predica sa ierarhul a vorbit despre consecinţa dublă a păcatului.

„În păcat omul greșește atât împotriva lui Dumnezeu cât și împotriva aproapelui”, a spus ierarhul aducând ca exemplu pe Fiul Risipitor. El a catalogat gestul tânărului din evanghelie ca o ieşire „din odihna din sine spre neodihna căutărilor exterioare și pătimașe care îl împrăștie și îl epuizează pe om”.

Preasfinţia Sa a precizat că parabola duminicală „ne arată că orice păcat afectează pe om în străfundul ființei și relațiilor sale”, dar evidenţiază faptul că există o soluție la aceasta – pocăința.

„Exemplu fiului risipitor ne arată că păcatul îndepărtării de Dumnezeu își are un remediu – pocăința. Pocăinţa îi permite lui Dumnezeu să-l reîmbrace pe om cu harul demnității filiale dăruit întru începuturi și redăruit prin Hristos. Iar Postul Paștelui este unul dintre acele momente care accentuează în mod particular nevoia pocăinței pentru om în drumul său de vindecare interioară și de întâlnire cu Dumnezeu”, a afirmat ierarhul.

Mănăstirea Lupşa este una din cele mai vechi aşezări monahale de pe Valea Arieşului.

Actuala biserică de lemn a Sihăstriei Lupşa, cu hramul Sfântul Nicolae, datează din anul 1421.

A fost resfinţită în anul 2009, iar noua biserică are hramul Adormirea Maicii Domnului şi Sfântul Siluan Athonitul.

Foto credit: Arhivă Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente

Fundația Sf. Macrina oferă educație pentru sănătate și daruri în produse de igienă pentru persoane vulnerabile social

Fundația „Sfânta Macrina”- Ajutor şi Recuperare Medico-Socială pentru Copii în Dificultate (A.R.M.S), organizație înființată de Arhiepiscopia Bucureștilor, desfășoară, în perioada 18 septembrie – 10 octombrie 2023, ateliere gratuite de educație pentru sănătate în beneficiul persoanelor…