Episcopul Antonie a oferit daruri pascale refugiaților ucraineni din Bălți

Episcopul Antonie de Bălți a împărțit cadouri pascale la centrul pentru refugiați din Bălți, numit „Din inimă pentru Ucraina”, într-o vizită efectuată în Săptămâna Luminată 

Refugiaţii au primit 1000 de ouă roșii și 500 de cozonaci.

„Darurile pascale au fost oferite la solicitarea domnului Mihai Verhoveţchi, președintele Asociaţiei Obștești pentru Conservarea Patrimoniului Cultural, membru al Centrului pentru refugiaţi din Bălți”, se menționează pe pagina de facebook a Episcopiei de Bălţi.

Mihai Verhoveţchi a mulţumit eparhiei pentru darurile oferite şi a subliniat că „ouăle roșii și cozonacii vor aduce multă bucurie în familiile de ucraineni refugiați în Bălți”.


Centrul pentru refugiaţi „Din inimă pentru Ucraina” a fost înfiinţat în primele zile ale începutului războiului din Ucraina, în februarie 2022, de un grup de asociaţii din Bălţi şi anume: Asociaţia Obștești pentru Conservarea Patrimoniului Cultural (preşedinte – Mihai Verhoveţchi), Grupul de iniţiativă „Bălţi Pune Umărul” (preşedinte – Maxim Burduja), Asociaţia pentru drepturile omului „LEX 21” (preşedinte – doamna Diana Grosu) şi „Clinica juridică” (preşedinte –  Olesea Tabarcea).

Zilnic, pragul instituţiei este trecut de aproape 200 de refugiați ucraineni.

Foto credit: Facebook / Episcopia de Bălți

Comentarii Facebook


Știri recente