Episcopul Andrei al Covasnei și Harghitei a slujit de Ziua Eroilor lângă Mausoleul de la Gura Secului din Toplița și le-a amintit celor prezenți că eroii neamului, ca și sfinții, nu sunt din mit sau din legendă.
„Eroii ca și sfinții, nu sunt din mit sau din legendă, ci ei au fost militarii, generalii, ofițerii, subofițerii și soldații, secundați în situațiile de limită de tineri și bătrâni, de bărbați și femei, de elevi și studenți, de țărani și muncitori, de preoți și teologi, care și-au îndeplinit responsabilitățile, din conștiință, cu hotărâre și caracter. Ei au fost gata oricând să-și asume nobila condiție de eroi ai neamului pe care l-au slujit cu jertfelnicie”, a spus PS Andrei.
Preasfinția Sa a notat că în Ziua Eroilor, „toți cei buni la inimă, iubitori de neam, se adună cât mai mult în jurul Sfintelor morminte ale marilor noștri înaintași, ca să ia tărie de credință, de luptă și de biruință”.
În cadrul Sfintei Liturghii, Episcopul Covasnei s-a rugat pentru eroii neamului românesc care s-au jertfit pentru libertatea, unitatea, credința și demnitatea poporului român.
Răspunsurile la strană au fost oferit de cântăreții bisericești din protopopiatul Călimani.
După Sfânta Liturghie, Preasfinția Sa a oficiat slujba Parastasului pentru eroii neamului în fața Mausoleului. În continuare au avut loc depuneri de coroane, alocuțiuni și o ceremonie militară.
Foto credit: Episcopia Covasnei și Harghitei






