Episcopii Daciei Felix și Banatului Sârbesc își afirmă dorința de cooperare frățească

Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, s-a întâlnit miercuri cu Preasfințitul Părinte Nicanor, Episcopul Banatului Sârbesc. Cei doi ierarhi și-au afirmat dorința de a cooperare frățească și au anunțat că rămân permanent deschiși dialogului și cooperării.

A fost prima întâlnire pe care noul ierarh al românilor din Serbia o are cu Preasfințitul Părinte Nicanor.

Din delegație au mai făcut parte Părintele Emanuel Tapalagă, Vicarul de Voivodina, și Părintele Arhimandrit Macarie, Eclesiarhul Catedralei episcopale românești din Vârșeț.

Timp de aproximativ 90 de minute, într-o atmosferă cordială, arhiereii au discutat subiecte curente privind lumea contemporană și complexele provocări cu care se confruntă, în prezent, Bisericile Ortodoxe din care fac parte.

Episcopul Daciei Felix s-a întâlnit cu Episcopul Banatului Sârbesc miercuri, 24 august 2022. Foto: Episcopia Daciei Felix

„Ambii ierarhi și-au manifestat dorința unor bune relații și a unei bune și frățești cooperări interbisericești, în toate domeniile. În acest sens, s-a afirmat disponibilitatea depășirii oricăror diferenduri, prin înțeleapta preocupare a forurilor bisericești superioare, afirmând-se disponibilitatea unei noi perioade în istoria noastră bisericească, neexistând probleme fără soluții”, se transmite pe pagina de Facebook a Episcopiei Daciei Felix.

Preasfințitul Părinte Ieronim a fost ales de Sfântul Sinod în demnitatea de Episcop al Daciei Felix în data de 5 iulie 2022.

Vezi și:

Foto credit: Facebook / Episcopia Daciei Felix

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente

Programul slujirii ierarhilor de Izvorul Tămăduirii

De sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program, transmis de eparhii prin intermediul Radio Trinitas. Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Efrem,…