Episcopia Sălajului a asigurat o masă de Paști îmbelșugată pentru 160 de familii din eparhie

160 de familii vulnerabile social din Episcopia Sălajului vor avea o masă de Paști îmbelșugată prin implicarea Sectorului Social al Episcopiei Sălajului și a asociației eparhiale Filantropia Porolissum.

În Săptămâna Mare, reprezentanții eparhiei le-au oferit celor 160 de beneficiari alimente și sprijin financiar în cadrul proiectului filantropic „Lumini spre Înviere”.

„Dincolo de ajutorul material, toți cei sprijiniți prin acest proiect au primit mângâierea că, în încercările și greutățile cu care se confruntă, nu sunt singuri, că mulți oameni cu suflet se gândesc la ei și că, în ciuda lipsurilor, ei, cei aflați în nevoi, sunt lumini spre Înviere, călăuze în recalibrarea și împrospătarea sentimentului sublim pe care îl numim dragoste față de aproapele”, a transmis, pentru Basilica.ro, Părintele Claudiu Nechita, consilier la Sectorul Social-filantropic al Episcopiei Sălajului.

160 de persoane și familii vulnerabile social au primit pachete cu alimente pentru masa de Paști și sprijin financiar de la Episcopia Sălajului. Foto: Episcopia Sălajului

Asociația Filantropia Porolissum a fost înființată la inițiativa Preasfințitului Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, în 2009 și este membră a Federaţiei Filantropia a Patriarhiei Române din anul 2010. Are ca obiectiv ajutorarea persoanelor în situații de risc social. Președintele asociației este Părintele Consilier Claudiu Nechita.

Foto credit: Episcopia Sălajului

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews


Știri recente