Episcopia Maramureşului şi Sătmarului | Şedinţa CAR prezidată de PS Iustin

CAR Baia Mare

Preasfinţitul Părinte Iustin a prezidat joi, 16 februarie 2017, şedinţa anuală a Casei de Ajutor Reciproc (CAR) a preoţilor şi personalului neclerical din Eparhia Maramureşului şi Sătmarului. Evenimentul a avut loc la sediul Centrului Eparhial din Baia Mare.

La începutul şedinţei a avut loc un moment de reculegere pentru Arhiepiscopul Justinian trecut la cele veşnice în toamna anului 2016, informează Andrei Fărcaş, redactor în cadrul Eparhiei Maramureşului şi Sătmarului.

La şedinţă au participat reprezentanţi ai celor 8 protoierii, precum şi Permanenţa Centrului Eparhial.

Darea de seamă pe anul trecut a fost prezentată de preşedintele Casei de Ajutor Reciproc, pr. Ioan Pop, care a detaliat activitatea din anul trecut.

A fost citit raportul comisiei de cenzori şi aprobată darea de seamă, dar şi nivelul cuantumurilor de ajutorare pentru acest an calendaristic.

Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a avut cuvinte de bună apreciere faţă de activitatea Casei de Ajutor Reciproc.

Ierarhul a mulţumit celor care administrează această instituţie de întrajutorare pentru faptul că activitatea de anul trecut a decurs cu bune rezultate, în conformitate cu atribuţiile care le revin administratorilor din legislaţia în vigoare.

***

Casa de Ajutor Reciproc a Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului a fost înfiinţată în urmă cu peste un sfert de secol. Instituţia are ca scop acordarea de împrumuturi membrilor ei şi soţiilor acestora, precum şi ajutoare de naştere şi înmormântare.


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…