Episcopia Italiei, dintre proiectele anului 2022: S-a reușit adopția la distanță a aproape 900 de copii

Lucrările Adunării Eparhiale și ale Congresului Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei (EORI) s-au desfăşurat marţi în localitatea Castel Gandolfo din vecinătatea Romei.

La lucrările prezidate de Episcopul Siluan al Italiei, avându-l alături pe Arhiereul vicar Atanasie de Bogdania, au participat membrii clerici, monahi și mireni ai Adunării Eparhiale, dar şi preotese și alți mireni din parohiile Eparhiei.

Analiza activităţii misionare, desfăşurate anul trecut la nivel eparhial, a evidenţiat că datorită proiectului social „Brațele Părintești” s-a reușit adopția la distanță a 897 de copii, în perioada 1 septembrie 2021 – 30 iunie 2022.

Potrivit Episcopiei Italiei, în anul calendaristic 2022, în cadrul proiectului a fost alocată suma totală de 215.040 euro.

Proiectul „Brațele Părintești”

„Brațele Părintești” este un proiect implementat de Episcopia Italiei, cu binecuvântarea Episcopului Siluan, prin care sunt adoptați la distanță copii din familii nevoiașe din România, Republica Moldova, precum și din Italia, asigurându-li-se haine, alimente și rechizite școlare.

Credincioșii care aderă la acest proiect contribuie cu o bursă socială în valoare de 30 de euro/lună, pentru fiecare copil. Proiectul se desfăşoară pe durata unui an școlar, timp de 11 luni. Cei care doresc să se alăture acestui proiect sunt invitați să-şi anunţe intenţia prin e-mail la [email protected].

Sinteza activităţilor Eparhiei Italiei, în anul 2022, este disponibilă aici.

Foto credit: Episcopia Italiei

Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica

Comentarii Facebook


Știri recente