Asociația „Filantropia Ortodoxă” a Episcopiei Hușilor s-a aflat pentru al doilea an consecutiv în finala Galei Naționale de Excelență în Asistență Socială.
Evenimentul a fost organizat la Ateneul Român și a avut ca scop recunoașterea contribuțiilor remarcabile din domeniul asistenței sociale și necesitatea consolidării eforturilor pentru sprijinirea comunităților vulnerabile.
Asistentul social debutant al anului
Anul acesta, doi asistenți sociali ai asociației s-au numărat printre nominalizați. Georgiana Popica a fost propusă pentru categoria „Asistentul social din domeniul protecției persoanelor vârstnice și îngrijirii la domiciliu”, iar Laura-Andreea Tălpălaru a fost nominalizată la categoria „Cel mai bun asistent social debutant, absolvent 2024”.
În urma jurizării, Laura-Andreea Tălpălaru a fost desemnată câștigătoare la categoria sa, confirmând astfel excelența și profesionalismul asociației.
În ediția precedentă, Asociația „Filantropia Ortodoxă” Huși a fost distinsă cu titlul de „Instituția anului 2023”, o recunoaștere a impactului său semnificativ în domeniul asistenței sociale.
Înființată în 2018, asociația oferă sprijin zilnic pentru peste 700 de beneficiari prin intermediul celor 11 așezăminte sociale aflate în subordine.
De asemenea, prin programele sale anuale, organizația a reușit să sprijine peste 25.000 de persoane în ultimii cinci ani, consolidându-și astfel rolul de pilon al solidarității și al ajutorării celor vulnerabili.
Foto credit: Episcopia Hușilor