Eparhia Râmnicului a deschis un cabinet medical pentru persoanele fără posibilităţi materiale

Arhiepiscopul Varsanufie a sfinţit vineri, în cadrul Centrului Eparhial din Râmnicu Vâlcea, un cabinet medical dedicat persoanelor aflate într-o situaţie financiară fragilă.

Cabinetul medical, aflat sub ocrotirea „Sf. Mare Mucenic Pantelimon”, va oferi următoarele servicii medicale: ecografie, electrocardiogramă, medicină de urgență și endoscopie digestivă, informează site-ul oficial al Eparhiei.

După slujba de sfințire, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a evidenţiat că „noul cabinet medical este destinat credincioșilor fără posibilități materiale și, de asemenea, monahilor și monahiilor din mănăstirile vâlcene, care vor primi consultații gratuite”.

„Vor fi oferite gratuit servicii medicale celor care nu au posibilitatea să meargă în alte centre medicale. Cabinetul va fi deservit de către părintele Sava Vintilă, slujitor la Catedrala Arhiepiscopală, medic, cooptat să lucreze și la Spitalul Județean Vâlcea, dar și de domnul doctor Radu Dobrescu”, a precizat Arhiepiscopul Râmnicului.

Înaltpreasfinția Sa a vorbit și despre grija față de bolnavi și mărturisirea ajutorului lui Dumnezeu în actul tămăduirii:

„Cabinetul medical a fost așezat sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Pantelimon pentru că acesta s-a arătat a fi protectorul medicilor și tămăduitorul bolnavilor, dar și mărturisitor al ajutorului lui Dumnezeu în actul vindecării. De aceea, Sfântul Pantelimon este pomenit în rugăciunile rostite la Sfânta Taină a Maslului, la sfințirea apei și la rugăciunile pentru bolnavi”.

În Biserică funcţionează peste 40 instituţii medicale

Noul cabinet medical a fost amenajat în apropierea bisericii-bolniță, ctitoria episcopului Climent, din veacul al XVIII-lea, reafirmând misiunea și grija Bisericii Ortodoxe Române față de sănătatea sufletească și trupească a credincioșilor ei.

În prezent, sub patronajul Bisericii funcţionează peste 40 de unităţi medicale şi farmaceutice. Biserica Ortodoxă este, la ora actuală, cel mai mare filantrop din punct de vedere al contribuţiei în lucrarea socială.

Spitalul Providenţa din Iaşi, înfiinţat în 1998 de Patriarhul Daniel în timpul păstoririi sale ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, este un exemplu în acest sens, deoarece este cel mai mare spital al Bisericii Ortodoxe Române, având o structură avizată de Ministerul Sănătății, cu o capacitate de 102 paturi.

Biserica sprijină actul medical

De-a lungul istoriei, Biserica Ortodoxă Română a sprijinit actul medical, sub oblăduirea ei luând fiinţă primele unităţi spitaliceşti din ţara noastră.

Astfel, în vechime, pe lângă biserici şi mănăstiri au fost construite diferite aşezăminte sociale destinate ajutorării bolnavilor, instituţii ce purtau numele de bolniţe.

Bolniţa de la schitul Jgheabul (cca. 1310) şi bolniţa lui Anastasie Crimca, în Moldova, sunt cele mai vechi astfel de aşezăminte de pe teritoriul ţării noastre (info aici).

În zona Vâlcii, cele mai vechi bolniţe au funcţionat la mănăstirile Bistriţa, Cozia, Horezu, Râmnicu Vâlcea, Dintr-un Lemn (info aici).

Plecând de la aceste bolniţe de pe lângă mănăstiri, ulterior s-au construit adevărate instituţii medicale, dintre care menţionăm:

  • Primul spital public din ţara noastră înfiinţat de Mitropolitul Anastasie Crimca la Suceva (1619 – 1641);
  • Spitalul Colţea (1704);
  • Spitalul „Sfântul Pantelimon” din Bucureşti (1735-1752);
  • Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi – (1757).

Foto credit: Arhiepiscopia Râmnicului

Comentarii Facebook


Știri recente