Enoriașii din Avrig au fost asistenții lui Moș Nicolae: peste 100 de copii vulnerabili au primit daruri

Parohiile Avrig I şi II din județul Sibiu au organizat în perioada 15 noiembrie-6 decembrie campania filantropică „Bucurii de Sfântul Nicolae”. Peste 100 de copii din familii vulnerabile social au primit un cadou frumos ambalat cu hăinuțe, ghetuțe, dulciuri și jucării.

Parohiile au întocmit lista copiilor, iar enoriașii au pregătit cadourile. Dintre cei peste 100 de copii, 28 sunt beneficiarii Asociației „Heidi” din Şelimbăr, care le oferă sprijin terapeutic copiilor cu dizabilități.

Organizatorii au declarat că singurul lor merit a fost că au pus în legătură copiii cu dăruitorii.

„Credem cu tărie că bunătatea pe care vrem să o transmitem vine de undeva… și cel mai sigur de la Sfântul Nicolae, model  de bunătate prin excelență, sau, și mai bine zis, de la Dumnezeu, Care se îngrijește de noi!”, a spus Părintele Ovidiu Stroe de la Parohia Avrig I.

Foto credit: Mitropolia Ardealului

Activitățile au fost organizate cu respectarea strictă a restricțiilor sanitare și a regulilor de distanțare socială în pandemie.

„Chiar dacă nu am reuşit să simţim îmbrăţisările fizice ale copiilor, căldura şi îmbrăţisările sufleteşti cu siguranţă le-am simţit”, au transmis cei doi organizatori, preoții parohi Ovidiu Stroe şi Dumitru Nisipeanu.

„Am realizat că emoţia, bunătatea şi iubirea nu pot fi îngrădite sau limitate de nicio restricţie  omenească. Aceasta este minunea Sfântului Nicolae în fiecare an.”

Foto credit: Mitropolia Ardealului

Comentarii Facebook


Știri recente