Elevii Seminarului Teologic „Sfântul Vasile cel Mare” din Iași au organizat joi un atelier de încondeiat ouă, în Sala „Ekklesia” a Muzeului Mitropolitan din Iași.
Activitatea, organizată de elevii claselor a IX-a C și D, secția de Patrimoniu Cultural, a fost coordonată de către cadrele didactice: Ioana Măriuța, Florina Cozmescu și Ana Zăbavă.
„Atelierul le-a oferit elevilor oportunitatea de a descoperi tehnici autentice de decorare a ouălor de Paști, utilizând ceară de albine, chișiță și vopsele naturale”, a transmis prof. Florina Cozmescu, potrivit Doxologia.ro.
În cadrul activității, tinerii au putut învăța chestiuni referitoare la simbolistica motivelor tradiționale de pe ouăle încondeiate.
„Atelierul a fost nu doar un exercițiu artistic, ci și o lecție despre păstrarea și transmiterea valorilor culturale. Prin astfel de inițiative, elevii specializării Patrimoniu Cultural au ocazia de a experimenta direct meșteșuguri tradiționale, contribuind astfel la perpetuarea tematicii folclorice specifice valorilor noastre creștine”, a mai transmis aceasta.
Foto credit: Doxologia.ro