Elevii Seminarului Teologic din București au început noul an școlar

Arhimandritul Nectarie Șofelea, Starețul Mănăstirii Radu Vodă, împreună cu un sobor de preoți a oficiat luni, 10 septembrie 2018 slujba de Te Deum la Seminarul Teologic Nifon Mitropolitul din Capitală cu prilejul noului an școlar.

La eveniment au fost prezenți atât elevii Seminarului Teologic Nifon Mitropolitul, cât și cei ai școlii sanitare Sfântul Ierarh Nectarie împreună cu părinții lor.

După citirea mesajului de binecuvântare al Patriarhului României, directorul seminarului, părintele Marian Colțan a vorbit despre perspectiva educațională a noului an școlar:

„Anul acesta vom funcționa cu 20 de clase: 8 clase la nivel liceal cu profil teologic și 12 clase cu profil postliceal sanitar”.

Directorul seminarului a evidențiat că „anul acesta este anul în care prima generație a Școlii postliceale sanitare Sfântul Ierarh Nectarie va susține examenul” prin care vor deveni asistenți medicali.

„Nădăjduim că vom avea o generație bine pregătită care ne va arăta grija Bisericii pentru sănătatea fizică prin pregătirea sanitară, dar în același timp și grija Bisericii pentru mântuirea sufletelor”, a precizat părintele Marian Colțan la finalul cuvântului.

Ocrotită de Sfântul Ierarh ­Nectarie de la Eghina, școala postliceală a fost autorizată de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP) şi are trei calificări profesionale: asistent medical generalist (AMG), asistent medical de ­farmacie (AMF) și asistent ­medical balneofiziokinetoterapie şi recuperare (BFKT).

Foto credit: ZL

Comentarii Facebook


Știri recente