Educația ortodoxă marcată în manifestările spirituale de la Cintei-Arad

 

Dimensiunea educativă a perioadei Triodului, valențele spirituale și pedagogice ale fiecărei săptămâni din Postul Mare, precum și importanța didactic-catehetică. Au fost temele manifestărilor spirituale desfășurate la Cintei, în perioada 10-16 aprilie 2016. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, au participat la întâlniri ierarhi, profesori de la Facultatea de Teologie din Arad şi preoți, anunţă reprezentanţii Biroului de Presă al Eparhiei.

Sâmbătă, 16 aprilie 2016, arhim. Teofan Mada, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Aradului, a vorbit celor prezenți despre Pedagogia Bisericii.

„Pedagogia elezială ţinteşte la cultivarea sufletească, renaşterea spirituală şi mântuirea persoanei umane, începând influenţa ei bună de la vârsta copilăriei. Educația persoanei cuprinde fiecare activitate spirituală pe care o dezvoltă şi o împlineşte Biserica Ortodoxă ca instituţie teandrică, precum şi orice influenţă pozitivă ce iradiază dinspre societate, înspre direcţia trăirii ethosului biblic, revelat despre Dumnezeu, lume, om şi viaţă”, a subliniat arhim. Teofan Mada.

Manifestările au fost coordonate de părintele Nicu Breda.

 

Comentarii Facebook


Știri recente