Editura Mitropoliei Ardealului, evaluată de Consiliul Național al Cercetării Științifice: Categoria B

Editura Mitropoliei Ardealului, „Andreiana”, dar și revista Arhiepiscopiei Sibiului, „Revista Teologică” au fost evaluate de Consiliul Național al Cercetării Științifice (CNCS) împreună cu alte edituri și reviste de profil teologic din țară.

În urma evaluării, s-au acordat editurii și publicației amintite un punctaj care le-a încadrat în CATEGORIA B, informează Mitropolia Ardealului.

Conform Metodologiei de evaluare și clasificare a editurilor în categoria B sunt clasificate editurile și publicațiile cu impact semnificativ în domeniu, cu o vizibilitate considerabilă mai ales pe plan național, precum și cu potențial evident de dezvoltare.

Evaluatorii sunt cercetători sau cadre didactice universitare din România, state ale Uniunii Europene, Republica Moldova, Elveția, Norvegia, Marea Britanie, Islanda, Statele Unite ale Americii, Canada, Australia, Japonia și Coreea de Sud. Clasificarea este valabilă până în 2025, an în care editura și publicația de la Sibiu vor fi reevaluate.

Prin această evaluare și clasificare venită din partea CNCS sunt recunoscute și apreciate meritele Editurii „Andreiana” de a publica în anii trecuți numeroase lucrări științifice în domeniul teologiei și nu numai, precum și calitatea academică a studiilor și articolelor publicate în Revista Teologică de la Sibiu.

În total, 17 edituri cu profil teologic din România au fost evaluate de CNCS și încadrate în cele trei categorii, A, B și C, în funcție de punctajul acumulat în urma procesului de evaluare. Vezi lista.

Foto credit: Turnul Sfatului

Comentarii Facebook


Știri recente