Duminică, 18 mai 2014, de la ora 12.30, la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” – Talpalari, Iași (Str. Talpalari, nr. 3), se va lansa concursul de creație literară creștină Primele semne, proiect inițiat de Editura DOXOLOGIA a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Va fi prezentată și prima carte apărută deja în colecția cu același titlu: „Romanul omului bolnav de toate” , autor Cătălina Dănilă, după cum se arată într-un comunicat de presă al Centrului Cultural Misionar DOXOLOGIA pe care îl redăm în continuare:
‘Concursul de creație literară creștină „Primele Semne”, aflat la prima ediție, se adresează autorilor ale căror texte nu au mai fost publicate.
Fiecare viață trăită în Hristos este o viață care merită povestită. Această poveste este ca o apă vie ce poate fi turnată în multe forme: într-un ulcior de lut sau într-o cană din care se soarbe de obicei cafeaua, într-un biberon ce hrănește pruncii sau în eprubeta unui cercetător științific. Important este ca ea să fie scoasă la lumină și să fie împărtășită tuturor. Să devină albie de urmat sau hrană, subiect de contemplare sau pretext de comuniune la „un pahar de vorbă”. Acesta este gândul cu care părintele Constantin Sturzu, directorul Centrului Cultural Misionar DOXOLOGIA, coordonator al Colecției Primele Semne a demarat la Editura DOXOLOGIA un adevărat proces de extracție literară.
Concursul cuprinde trei secțiuni: Poezie, Proză și Eseu. Cei care doresc să se înscrie, o pot face în perioada 1 iunie – 15 septembrie 2014 (data poștei) trimițând textele lucrărilor listate pe hârtie și un scurt CV pe adresa: Editura DOXOLOGIA, str. Cuza Vodă, nr. 51 (în incinta Mănăstirii Golia), Iași – în atenția dnei. Magdalena Melinte.
Evaluarea se va face de către un juriu format din personalități ale vieții culturale din România, în perioada 15 septembrie – 1 noiembrie 2014, iar cele mai bune texte vor fi publicate în cadrul Colecției Primele Semne, lansate și promovate de Editura DOXOLOGIA.
Tot în cadrul evenimentului de duminică, 18 mai 2014, se va prezenta și prima carte apărută în această colecție intitulată: „Romanul omului bolnav de toate”, autor Cătălina Dănilă. Povestea acestei cărți atinge un subiect sensibil și vital pentru orice om: agonia sufletului care nu vrea să știe de Dumnezeu, nevoia de vindecare, dar și ispita de a rămâne în această perversă plăcere de a suferi. Romanul investighează opțiunile pe care le poate avea omul înzestrat cu o libertate pe care nimeni, nici măcar Dumnezeu nu o poate încălca: de la a coborî în iadul sinuciderii la zvâcnirea nestăvilită către înaltul Cerului.
Cătălina Dănilă (n. 1993) este studentă a Facultății de Litere din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, senior al Consiliului Județean al Elevilor Neamț și al Consiliul Școlar al Elevilor CTIC. A obținut numeroase premii la concursuri de creație literară și a publicat alte două lucrări: „Lacrima sufletului” (2011) și „Mi-e dor de Tine, Doamne” (prima ediție – 2012; a doua ediție – 2014).
Partenerii media ai acestui eveniment sunt: Portalul DOXOLOGIA.ro, Radio Trinitas, Ziarul Lumina, Ziarul de Iași’.