„Dumnezeu și țara” – orbita în care Al. I. Cuza a așezat națiunea română: Mitropolitul Teofan

„Aceasta este orbita în care marele voievod a așezat națiunea română: Dumnezeu și țara. Ne-a fost bine atunci când am rămas credincioși acestui jurământ; am trăit clipe grele în zilele și anii când ne-am abătut de la această traiectorie”, a constatat Mitropolitul Teofan la aniversarea a 160 ani de la Unirea Principatelor Române.

În cuvântul adresat miilor de persoane prezente în Piața Unirii din Iași, recent declarată Capitală istorică a României, ierarhul a subliniat importanța unității și a iertării dușmanilor.

Aniversarea Unirii Principatelor la Iași, 24.01.2019. Foto: Doxologia

Înaltpreasfinția Sa a amintit cuvintele domnitorului Alexandru Ioan Cuza care jura „în numele Sfintei Treimi și în fața țării mele că voi păzi cu sfințenie drepturile și interesele patriei”.

„În același jurământ, voievodul Cuza spunea: «Voi uita toată prigonirea și toată ura, iubind deopotrivă pe cei care m-au iubit și pe cei care m-au urât, neavând în fața ochilor mei decât binele și fericirea nației române. Așa să-mi ajute Dumnezeu și compatrioții mei să-mi mie întru ajutor». Cuvinte de aur, cuvinte de foc, cuvinte care inspiră, provoacă și cheamă la răspuns”, a spus IPS Teofan.

Evenimentele aniversare de la Iași

A urmat ceremonia depunerii de coroane în fața statuii domnitorului Alexandru Ioan Cuza, parada militară și „Hora Unirii”. Primăria Iași a oferit o masă populară cu 5.000 de porţii de plăcinte moldoveneşti, ceai şi vin fiert.

După manifestările aniversare din Piața Unirii, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a oficiat o slujbă de pomenire la mormântul lui Al. I. Cuza din Biserica Mănăstirii „Sf. Trei Ierarhi”.

Coliva pregătită pentru slujba de pomenire a domnitorului Al. I. Cuza. Foto: Doxologia

Tot joi, 24 ianuarie 2019, pe esplanada Costache Negri din Iași, a avut loc dezvelirea bustului poetului naţional georgian Besarion Gabashvili, poet ce şi-a trăit ultima parte a vieţii la Iaşi, la sfârşitul secolului al VIII-lea.

Evenimentele de la Iași dedicate Unirii Principatelor au cuprins și retragerea cu torțe a militarilor din Garnizoana Iași, precum și un spectacol artistic.

Ziua s-a încheiat cu două evenimente în paralel: o întâlnire a unor asociaţii unioniste la Palatul Roznovanu şi un Bal al Unirii la Palatul Culturii.

Mai multe detalii și fotografii de la evenimente puteți afla pe site-ul Doxologia.

Foto credit: Doxologia

Comentarii Facebook


Știri recente