Dumnezeu împrumută mâinile noastre pentru a ajuta pe cei năpăstuiţi, spune PS Timotei Prahoveanul

Slujire PS Timotei Parohia Fântânele (6)

Cuvintele Episcopului Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor din această duminică au fost însoţite de îndemn la milostenie. Ierarhul a spus credincioşilor din Parohia Ungureni să ofere din roadele muncii lor şi celor care au puţin sau deloc pentru că oferind fraţilor noştri care au nevoie de ajutor îi dăruim lui Dumnezeu.

Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul a sfinţit duminică, 3 septembrie 2017, pictura bisericii din Parohia Ungureni, comuna Fântânele, Protopopiatul Urlati, şi a binecuvântat cu agheasmă lăcaşul de cult ce a fost supus în ultima vreme unor lucrări de consolidare şi înfrumuseţare. În continuare, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor a oficiat Sfânta Liturghie pe o scenă amenajată în curtea lăcaşului de cult.

În cuvântul său, ierarhul a făcut referire la pilda lucrătorilor răi, regăsită în textul evanghelic de astăzi, şi a evidenţiat că aceste cuvinte ale Mântuitorului sunt mereu actuale.

Raportându-se la timpurile în care trăim, ierarhul a adresat întrebarea: Suntem noi oare recunoscători faţă de Stăpânul viei care ne-a pus lucrători sau ne considerăm noi stăpâni şi îl ignorăm pe El?

Trebuie să recunoaştem, a spus Preasfinţia Sa, că de cele mai multe ori, în diferite locuri în care ne aflăm, nu ne mai comportăm ca lucrători cinstiţi, trimişi de Domnul în via Lui, în lumea pe care El a zidit-o şi ne comportăm ca stăpâni. Credem că totul se cuvine nouă, toate roadele acestei vii, adică roadele pământului ni se cuvin nouă şi nu mai arătăm recunoştinţă faţă de Dumnezeu.

Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor a explicat celor prezenţi că Dumnezeu aşteaptă de la noi, cum aştepta şi de la administratorii cei răi ai viei, un singur lucru: recunoştinţă.

Va trebui să căutăm mereu la momentele importante ale vieţii noastre, la cele de bucurie, dar şi la cele de întristare. Să ne aducem aminte de stăpânul nostru din Ceruri, să îi fim recunoscători, să îi aducem rugăciune de mulţumire şi cerere stăruitoare ca El să binecuvinteze viaţa noastră, a îndemnat Preasfinţia Sa pe credincioşii prezenţi la slujbă.

La finalul slujbei, Părintele paroh Valentin Ioan Cruceru a fost hirotesit iconom stavrofor.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente