Duminica Vameșului și a Fariseului la Catedrala Veche din Arad

În Duminica a XXXIII-a după Rusalii, numită și a Vameșului și a Fariseului, prima duminică din Perioada Triodului, la Catedrala Veche „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul” din Arad, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei, înconjurat de soborul de preoți și diaconi ai catedralei, după cum informează episcopiaaradului.ro

Răspunsurile liturgice au fost oferite de către Corul „Armonia” a Catedralei Vechi condus de dirijorul secund Gheorghe Emanuel.

La momentul rânduit, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei a hirotonit întru preot pe tânărul Silviu-Raul Pele, pe seama Parohiei Cruceni, Prot. Arad.

În cuvântul de învățătură cu titlul „Omenie și Comuniune” în care a arătat că ne aflăm la începutul Triodului, perioadă de pregătire pentru Sfintele Paști, și potrivit pericopelor duminicii II Tim. 3 și Luca 18, a stăruit în îndemnul bisericii de cercetare a sufletului, mai ales în acest an euharistic, adică închinat Sfintelor Taine a Spovedaniei și Împărtășaniei. Aceasta prin practicarea virtuților care apropie pe oameni între ei și împreună de Dumnezeu. Cuvântul Său S-a întrupat pentru a pune în lumină pe om și înălțarea acestuia. Mulțumirea pentru starea lui trebuie, așadar, să fie pe măsura participării la însăși jertfa Mântuitorului. Numai smerita cercetare a cugetului biruiește mândria autosuficienței, care desparte pe oameni și îndepărtează de Dumnezeu, a încheiat Chiriarhul.

La finalul Liturghiei, a avut loc un parastas, prin care s-au încheiat manifestările omagiale „In Memoriam, „Vasile Goldiș 80” organizate de UVVG, oficiat de Înaltpreasfinția Sa Arhiepiscop Dr. Timotei Seviciu, unde a participat o delegație a Universității de Vest Vasile Goldiș condusă de prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele UVVG și prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș”. Alături de personalitatea lui Vasile Goldiș, ca om al Bisericii și ostenitor al Centrului Eparhial, au fost evocați și ceilalți corifei ai Marii Uniri: Ștefan Cicio Pop, Ioan Suciu și Ioan Fluieraș, care împlinesc și ei în acest an, o cifră rotundă de ani de la trecerea la cele veșnice.

Comentarii Facebook


Știri recente