În predica de duminică de la Catedrala din Gura Humorului, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a subliniat faptul că trebuie să devenim creștini mai serioși și mai asumați, în contextul problemelor contemporane, reflectând la viața Sfinților Români.
Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților a slujit în Duminica Sfinților Români la Catedrala din Gura Humorului, cu ocazia hramului, și le-a adresat credincioșilor provocarea de a cinsti sfinții români nu doar prin evlavie ci și prin raportare directă la modelul lor de credință, iertare și râvnă față de Dumnezeu.
„Deodată cu închinăciunea, cu evlavia, cu cinstea pe care le-o aducem lor, să ne punem semne de întrebare. Unde suntem noi atunci când ne raportăm la ei?”, s-a întrebat ierarhul sucevean.
Ortodoxia noastră se vede prin fapte
Preasfinția Sa a subliniat că faptele noastre sunt cele care arată dacă suntem vrednici să purtăm numele de „creștin” și de „ortodox”.
„Pentru că, așa spune Sfântul Apostol Pavel, sfinții vor judeca lumea. Nu vom avea cuvânt de îndreptățire că noi nu putem, că nouă ne e greu, când da, ei au putut să-i bine placă lui Dumnezeu”.
„Pentru ca și noi să îi plăcem lui Dumnezeu, trebuie să fim oameni mai serioși, să fim creștini mai asumați, să nu ne batem cu pumnul în piept că noi suntem creștini și că suntem ortodocși dacă faptele noastre nu arată lucrul acesta. Și trebuie să punem hotărâri mai ferme în viața noastră, ca să facem cinste și numelui de creștin și țării în care trăim”, a îndemnat Episcopul vicar.
Arhiereul a explicat importanța rugăciunii către sfinți, pentru a putea învinge ispitele care apar în viața omului, de-a lungul timpului.
„Să alergăm la ei, la sfinți care au trecut prin ispite ca și noi, care au probleme ca și noi, care au avut vrăjmași ca și noi și i-au iertat.”
„Și să-i rugăm pe ei să vină să ne ajute, să ne lumineze calea, să ne aprindă inimile de râvnă pentru Dumnezeu, astfel încât întâlnirea noastră cu ei, nu în duminica a doua după Rusalii, ci întâlnirea noastră cu ei în vecii vecilor, în Împărăția lui Dumnezeu, să fie o întâlnire care să-i bucure pe dânșii, pentru că văd urmași precum ei, și să ne bucure și pe noi printr-un cuvânt pe care am putea imaginându-ne acum, când vor zice veniți și voi”, a mai adăugat PS Damaschin.
Un lăcaș închinat Maicii Domnului și Sfinților Români
Catedrala din Gura Humorului are ca hram principal „Nașterea Maicii Domnului”, iar al doilea este dedicat Sfinților Români. Piatra de temelie a fost așezată în octombrie 1994 de către vrednicul de pomenire, Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților de la acea vreme.
Pe 21 august 2011 catedrala a fost sfințită de un sobor de ierarhi, condus de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
În acest moment, așa cum a explicat Patriarhul României, cinstim aproape 200 de sfinți români, iar numărul acestora va crește.
Foto credit: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților






