Duminica Sfintei Cruci la Mănăstirea „Sfânta Cruce” din Oradea

În Duminica a treia din Sfântul şi Marele Post al Păresimilor, Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat la Mănăstirea Sfânta Cruce din Oradea, cel mai mare aşezământ monahal de maici din cuprinsul Episcopiei Oradiei, dar şi din întreaga Câmpie de Vest, care aniversează în acest an 24 de ani de la înființare.

Cu acest prilej, Preasfinţia Sa a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, împreună cu un sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi, în paraclisul de vară cu hramurile „Înălţarea Sfintei Cruci” și „Sfântul Sfințit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi, Mitropolitul Moldovei”, în prezența obștii monahale a Mănăstirii Sfânta Cruce și unui mare număr de credincioși. Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de monahii de la Mănăstirile Sfânta Cruce și Buna Vestire din Oradea, subliniază pr. Cristian Rus, de la Biroul de Comunicare al Eparhiei.

În cuvântul de învățătură, Preasfinţitul Părinte Sofronie a subliniat valoarea Sfintei Cruci pentru întreaga creştinătate, dar şi pentru fiecare membru al Bisericii dreptmăritoare în parte:

„În Duminica Sfintei Cruci din Sfântul și Marele Post, toți creștinii ortodocși suntem invitați, prin însuși cuvântul Domnului Hristos Iisus, să ne luăm, să ne purtăm cu demnitate, să ne asumăm propria noastră cruce. Pentru că viața aici pe pământ, pentru cel care gândește, năzuiește și viețuiește după criteriile Împărăției cerurilor, dorind a fi împreună cu Domnul Hristos în veșnicie, viața aici pe pământ, plină de ispite, de încercări, de necazuri, este o continuă Golgotă, un continuu suiș duhovnicesc în care creștinul cel blând și bun, evlavios și temător de puterea lui Dumnezeu, își răstignește păcatele sale, zdrobește în picioare patimile cele egoiste și stricătoare, ba chiar ucigătoare de suflet, pentru a-și mântui sufletul și pentru a dobândi viața cea veșnică”, a subliniat Ierarhul.

În cadrul slujbei, Chiriarhul Oradiei a hirotonit pe diaconul Iosif Albert Szabo întru preot pe seama bisericii cu hraml Adormirea Maicii Domnului din Parohia Curtuișeni, Protopopiatul Marghita, iar pe teologul Ciprian Caba întru diacon pe seama bisericii cu hramul Schimbarea la Față a Domnului din parohia Cacuciu Vechi, Protopopiatul Oradea. Noul preot hirotonit a primit şi hirotesia întru duhovnic.

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa a condus procesiunea de înconjurare a bisericii mari a mănăstirii.

***

Mănăstirea Sfânta Cruce din Oradea este o adevărată oază duhovnicească pentru toţi pelerinii care îi trec pragul, dar mai ales pentru locuitorii municipiului Oradea. Edificarea Mănăstirii Sfânta Cruce a început în anul 1992, la iniţiativa şi cu binecuvântarea Episcopului de pie memorie Dr. Vasile Coman al Oradiei, lucrările fiind încredinţate monahiei Mina Bădilă. Dacă în anul 1993 a fost adusă aici, din satul Corbeşti, judeţul Bihor, o biserică de lemn, monument istoric, cu hramurile Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil şi Cuvioasa Parascheva, datând de la începutul secolului al XVIII-lea, de-a lungul timpului, prin grija şi osteneala obştii monahale şi cu ajutorul a multor binefăcători, au fost zidite în incinta aşezământului monahal, pe lângă numeroase corpuri de chilii şi clădiri anexe, o biserică mare de zid cu hramul Adormirea Maicii Domnului, dar şi alte patru paraclise cu diferite hramuri, în total şase sfinte altare, toate fiind târnosite, în ultimii ani, de Preasfinţitul Părinte Episcop Sofronie al Oradiei.


Știri recente